Alocuţiune la primirea membrilor Uniunii Asociaţiilor de Prietenie Româno-Ungară, Bucureşti, Palatul Cotroceni, 13 ianuarie 1998 

Meritul societăţii civile*)

Procesul de construcţie a unei cooperări durabile între poporul român şi maghiar şi între România şi Ungaria nu reprezintă doar expresia voinţei politice, ci are un substrat mult mai profund la nivelul societăţii civile. Fără participarea asociaţiilor care reprezintă straturile profunde ale societăţii, acest proces nu ar putea avea soliditatea pe care noi dorim să o aibă.

Nu dorim să construim doar o relaţie bazată pe un tratat bine păstrat într-un sertar. Nu dorim doar o reconciliere pentru trecut şi o cooperare simbolică în prezent; dorim o construcţie care să privească viitorul acestor ţări şi popoare.

Iniţiativa de constituire a unei Uniuni a Asociaţiilor de Prietenie Româno-Ungară a adus împreună oameni din diferite oraşe şi regiuni, cu profesiuni diferite, cu pregătire şi cu interese diferite, dar care înţeleg cât de important este să ne înţelegem şi să construim împreună. Lumea din care provin eu este aceasta, a societăţii civile. Şi, de fapt, tot ce am reuşit pentru imaginea României în ultimul an, am reuşit din acest motiv: pentru că veneam din societatea civilă. Pentru mine este o mândrie faptul că atunci când se face o fotografie de familie cu oameni politici europeni, preşedinţii Ungariei, Republicii Cehe şi României sunt consideraţi rude apropiate tocmai pe acest considerent.

După conflictul de la Târgu Mureş din 1990 exista riscul ca Transilvania să se transforme într-o Bosnie-Herţegovina. Dacă n-a fost aşa, meritul este al societăţii civile şi în primul rând al românilor şi maghiarilor, locuitori ai aceloraşi oraşe şi sate. A fost apoi meritul Alianţei Civice, constituită la câteva luni după tragedia de la Târgu Mureş. La Bucureşti a avut loc un miting, în urma unui simplu anunţ în ziare şi a unei scrisori semnate de numeroşi intelectuali. Au fost prezenţi 300.000 de oameni. Printre cei care au vorbit la acest miting am fost şi eu, a fost şi un maghiar. Şi a fost la fel de aplaudat. Acela a fost momentul în care planurile celor care doreau să-şi facă carieră politică pe seama dezbinării româno-maghiare s-au spulberat.

Nu se va ajunge niciodată ca 20 de milioane de români şi maghiari din România să se iubească toţi, fără deosebire. Mereu vor exista extremişti şi oameni care vor aţâţa ura. Am declarat acum patru ani, la televiziunea maghiară, că extremişti există peste tot; important este să vorbească numai în numele lor şi nu al popoarelor lor. Spun acest lucru pentru că în Ungaria va fi campanie electorală şi eu am experienţa campaniei din ’96 când s-a încercat din nou învrăjbirea românilor şi maghiarilor din Transilvania. Rezultatul, însă, a fost contrar celui scontat de contracandidatul meu. Am fost votat de maghiarii din Transilvania şi am fost votat de majoritatea românilor din Transilvania. Sunt preşedinte astăzi datorită Transilvaniei, datorită acestui vot comun al majorităţii românilor şi maghiarilor din Transilvania.

Peste două săptămâni voi efectua o vizită în Ungaria. Voi transmite poporului ungar un mesaj de prietenie din partea poporului român şi un mesaj de încurajare minorităţii române din Ungaria. Mult mai puţin numeroasă decât minoritatea maghiară din România, ea are nevoie de sprijinul nostru unit pentru a-şi păstra identitatea, limba maternă, tradiţiile. Contez şi pe susţinerea dumneavoastră.