Alocuţiune la inaugurarea cablului optic dintre România şi Republica Moldova, Iaşi, 4 decembrie 1997 

 

Relaţii privilegiate între Bucureşti şi Chişinău

De multe ori oamenii politici au ocazia să afirme că asistă la un moment cu totul deosebit al relaţiilor dintre ţările pe care le reprezintă. Uneori această afirmaţie este profund adevărată, alteori are un caracter pur protocolar.

Astăzi însă, putem fi absolut de acord că România şi Republica Moldova trăiesc un adevărat moment istoric, la capătul unui an în care au avut relaţii intense la toate nivelurile. Mi-aş permite să amintesc aici vizita pe care Preşedintele Lucinschi a făcut-o la Bucureşti, în decembrie 1996, în calitate de preşedinte ales, tocmai pentru a discuta împreună, chiar înainte de instalarea sa oficială, principiile în baza cărora urmau să evolueze relaţiile dintre ţările noastre.

Aş aminti, de asemenea, cele convenite la întâlnirea trilaterală la nivel înalt de la Ismail, pe baza cărora cele două state româneşti au început să acţioneze în cadrul unui program de cooperare împreună cu partenerul nostru comun, Ucraina. Trilaterala a deschis un drum inedit şi este recunoscută ca un model de cooperare regională. Pe baza acestui concept al trilateralelor, în Europa Centrală şi de Sud-Est s-a configurat o arhitectură multi-zonală, pe care am prezentat-o recent (şi cu succes) la Forumul internaţional Global Panel de la Haga. Toate acestea nu s-au realizat la îndemnul, nici sub presiunea şi nici cu ajutorul unor mari puteri sau organizaţii internaţionale. S-au făcut din iniţiativa şi prin efortul nostru comun.

 

Un cablu optic traversează Prutul

Revenind la raporturile dintre România şi Republica Moldova, trebuie să spun încă o dată că, pentru noi şi pentru toţi românii, acestea sunt raporturile cele mai importante, sunt cu adevărat raporturi privilegiate, de familie.

Chiar la acea întâlnire din decembrie 1996, când eu eram preşedinte în funcţie de câteva zile iar preşedintele Lucinschi abia fusese ales, urmând să fie confirmat peste câteva zile, ne-am propus să găsim un model nou şi pragmatic de vecinătate solidară, care să ţină seama de nevoile celor două ţări, de nevoile cetăţenilor lor şi, în acelaşi timp, de tradiţia şi istoria care ne leagă.

Astăzi, acest mod de a privi lucrurile dă roade. Începând de astăzi, Podul de flori de peste Prut este dublat de un pod tehnologic   menit să ţină seama de sensul dezvoltării tehnologiilor mileniului III şi de dorinţa noastră de a construi infrastructuri moderne.

Dincolo de orice detalii tehnice, care nu ţin de competenţa preşedinţilor, inaugurarea cablului optic dintre România şi Moldova este un semnal al voinţei politice de a ne construi un viitor comun, dincoace şi dincolo de Prut. Nu ne mai rezumăm la simpla evocare emoţională a legăturilor cu totul speciale care există între noi. Trecem concret la o construcţie vizibilă prin care să conferim şi un fundament economic acestor legături.

 

Viitor pe măsura trecutului care ne uneşte

Invocând un trecut comun care ne uneşte pentru totdeauna, trebuie să construim împreună un viitor pe măsura acestui trecut. Să-l construim acum, nici un moment mai târziu. Fiecare clipă de întârziere se plăteşte în această competiţie extrem de dură care se duce acum între toate ţările Europei, între toate statele lumii pentru stabilirea locului fiecăruia în acea economie globalizată a mileniului III. Este o luptă aprigă, în care cine stă pe loc nu rămâne pe loc, ci pierde, iar cei care ştiu să avanseze acum vor avea un loc al lor şi un cuvânt de spus şi în lumea de mâine.

Această iniţiativă remarcabilă, concretizată astăzi, va trebui continuată şi dincolo de graniţa anului 2000. Din punct de vedere spiritual, anul 2000 are pentru noi aceeaşi semnificaţie creştinească, cronologic este doar o graniţă convenţională, dar este extrem de important să-l socotim şi un reper tehnologic. Mileniul III va fi mileniul societăţii informaţionale şi al telecomunicaţiilor încă abia bănuite. Până atunci avem de dezvoltat ceea ce am început în domeniul cooperării în transportul energiei electrice, în investiţii reciproce, în infrastructură, în reglementarea traficului de frontieră, în învăţământ şi cultură.

 

Mondializarea şi păstrarea identităţii naţionale

Mondializarea ridică o sumedenie de probleme care riscă să devină antagonice dacă nu le construim din timp un statut de complementaritate. Am prezentat acum câteva zile, la Paris, la Conferinţa internaţională dedicată acestui subiect, un punct de vedere pe care îl consider definitoriu pentru echilibrul civilizaţiilor şi viitorul condiţiei umane. M-am referit la pericolul unei mondializări a culturii de masă exprimate într-o aceeaşi limbă engleză planetară sau prin imagini ce induc standardizarea preocupărilor, gusturilor, hainelor şi a existenţelor umane în general, ca şi la reacţia, la fel de periculoasă, de contracarare a acestor tendinţe printr-un naţionalism extremist.

Trebuie să existe o cale de mijloc între o mondializare indiferentă la identitate şi o identitate indiferentă faţă de lume. O asemenea cale îmi pare a fi dată de împletirea atitudinilor şi acţiunilor civice cu grija pentru păstrarea identităţii naţionale şi lingvistice a omului – cetăţean al lumii de mâine.