Fragment din discursul de recepţie la acordarea titlului Doctor Honoris Causa al Universităţii Bilkent din Ankara, 30 aprilie 1997 

 

Universitatea Bilkent din Ankara

Mărturisesc că emoţia întâlnirii cu profesorii şi studenţii acestei prestigioase universităţi se datorează bucuriei de a reveni într-un mediu foarte apropiat sufletului meu. Regăsesc aici o atmosferă în bună măsură familiară şi am sentimentul reîntâlnirii cu proprii mei studenţi.

Acest fapt, ca de altfel toate impresiile din timpul vizitei în Turcia, nu pot decât să-mi întărească convingerea că mă aflu într-un spaţiu definit prin aceleaşi coordonate axiologice care au orientat dezvoltarea ţărilor noastre şi opţiunile fundamentale, atât ale Republicii Turcia, cât şi ale României, pentru valorile şi practicile democratice. Istoria modernă a ţărilor noastre aduce dovada bunelor legături de prietenie dintre România şi Turcia, amplificate după decembrie ‘89, când România s-a înscris în mod hotărât pe calea reformelor democratice.

Am o largă admiraţie pentru procesul de modernizare din Turcia şi cred că el poate oferi ţării mele câteva învăţăminte utile. Inaugurat de reformele intreprinse sub conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne, acest proces s-a bazat, în mare măsură, pe modernizarea învăţământului. Învăţământul reprezintă un element formator pentru întreaga societate, fundamentându-i dezvoltarea armonioasă. Studenţii Universităţii Bilkent constituie un exemplu relevant în această privinţă.

O reformă politică şi economică temeinică trebuie însoţită, în mod necesar, de o structurare pe baze solide a procesului de educaţie chemat să ofere premisele propagării cunoaşterii, fără de care sensul democraţiei nu ar putea fi înţeles. Aş invoca în sprijinul acestei idei chiar cuvintele lui Mustafa Kemal Atatürk, din 1922: „Există forţe care fac dintr-o naţiune o adevărată naţiune, asigurându-i progresul şi prosperitatea”. Acestea sunt, fără îndoială, educaţia, cultura, forţa intelectuală, dinamica socială şi forţa economică. Să pronunţăm întotdeauna cuvâtul „şcoală” cu respect şi recunoştinţă.

Această pledoarie pentru educaţie şi învăţământ nu-şi poate pierde actualitatea tocmai acum, când România şi Turcia se află în plin proces de consolidare a unor societăţi cu adevărat moderne, deschise marilor valori ale democraţiei.

 

Profitul dialogurilor universitare

Universitatea Bilkent este un exemplu de spaţiu academic care reuneşte profesori şi studenţi veniţi din mai multe ţări ale lumii, care studiază într-o limbă de circulaţie universală, beneficiind de cele mai avansate realizări ale tehnologiei moderne şi de contacte directe cu centre universitare şi ştiinţifice din toată lumea. Ei sunt şi rămân purtători ai unor culturi diferite, dar care – se dovedeşte – pot fi convergente. Armonizarea concepţiilor asupra tradiţiilor şi experienţelor acestor culturi poate fi şi chiar este benefică tuturor.

Intensificarea contactelor directe şi a schimburilor de profesori şi de studenţi dintre instituţiile de învăţământ reprezintă un deziderat comun ţărilor noastre. În acest sens, se înscriu înfiinţarea Lectoratului de limbă, cultură şi civilizaţie românescă în cadrul Universităţii din Ankara, cât şi iniţiativa româno-turcă de creare a unei Universităţi a Mării Negre. Sunt ferm convins că dezvoltarea relaţiilor în domeniul învăţământului, ştiinţei, culturii şi artei este de natură să aprofundeze înţelegerea reciprocă, prin cunoaştere. Să ne cunoaştem deci mai bine, pentru a ne înţelege mai bine. Să ne înţelegem mai bine, pentru a continua o colaborare mai strânsă, într-un spaţiu comun, din a cărui construcţie nu trebuie să lipsească acea dimensiune spirituală, aptă să confere substanţă şi greutate oricărui efort uman autentic.

 

Relaţiile bilaterale şi cooperarea regională

La nivel bilateral, România şi Turcia întreţin relaţii excelente în plan politic, economic, cultural. Tratatul de prietenie, bună vecinătate şi colaborare, Protocolul privind dezvoltarea cooperării culturale, acordurile de colaborare în domeniul învăţământului constituie tot atâtea dovezi ale unei strânse legături stabilite între ţările noastre. Dar, oricât de intense ar fi relaţiile noastre, care, de altfel, nu au exploatat încă toate posibilităţile actuale, ele nu şi-ar putea atinge integral scopul într-un raport strict bilateral, fără un cadru mai amplu, de cooperare regională.

Nu pot să nu amintesc că ţările noastre s-au aflat printre iniţiatorii şi se menţin printre susţinătorii activi ai dialogului în cadrul Cooperării Economice a Mării Negre – CEMN, structură menită să articuleze eforturile tuturor ţărilor membre în edificarea unei arhitecturi de prosperitate şi de securitate într-o zonă căreia îi aparţinem atât geografic, cât şi istoric. Obiectivul esenţial, proclamat în Declaraţia reuniunii la nivel înalt de la Istanbul a statelor membre în CEMN, este de a face din Marea Neagră o zonă a păcii, stabilităţii şi prosperităţii prin continua stimulare şi dezvoltare a relaţiilor de prietenie şi de bună vecinătate. În acest spaţiu, care a cunoscut de-a lungul istoriei atâtea frământări şi conflicte, care de multe ori au dezbinat naţiunile, mijlocul cel mai adecvat pentru a evita reapariţia unor astfel de tensiuni nocive nu numai pentru noi înşine, dar şi pentru stabilitatea întregii Europe, este o abordare pragmatică a relaţiilor infraregionale, de la nivelul indivizilor la cel al comunităţilor locale şi al agenţilor economici, până la nivelul structurilor statale.

Eforturile ţărilor noastre pentru integrare în Uniunea Europeană, iar în cazul României şi în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, a cărei membră Turcia este deja, capătă o mai mare consistenţă cu cât beneficiază de avantajele unor poziţii comune şi ale susţinerii reciproce din partea ţărilor noastre.

Sunt optimist în ceea ce priveşte succesul demersurilor iniţiate de România şi Turcia. Cred cu convingere că România şi Turcia se vor reîntâlni în aceleaşi structuri ale NATO şi ale Uniunii Europene, după cum s-au întâlnit deja în Consiliul Europei şi în Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Iniţiativele noastre pot da un nou dinamism acestui spaţiu pontic căruia, prin cultură şi civilizaţie, îi aparţinem deopotrivă. Optimismul meu se datorează, fireşte, calităţii şi intensităţii eforturilor economice şi civice, politice şi diplomatice pe care le depun naţiunile şi guvernele noastre. Optimismul meu este confirmat de procesul de modernizare a societăţilor noastre, în care învăţământul are un rol hotărâtor. El a fost înţeles pe deplin de profesorii şi studenţii Universităţii Bilkent şi din celelalte universităţi din ţara dumneavoastră, aşa cum a fost înţeles de profesorii şi studenţii universităţilor româneşti.

Lecţia dialogurilor universitare, educaţia, cultura, vitalitatea amfiteatrelor şi acest echilibru al cetăţilor universitare sunt tot atâţia contraforţi ai marii Cetăţi Europene a viitorului.