Alocuţiune la şedinţa de bilanţ asupra activităţii din anul 1996 a Parchetului General de pe lāngă Curtea Supremă de Justiţie, Bucureşti, 15 februarie 1997 

 

Rezolvarea cauzelor mereu amānate

Societatea romānească a cunoscut īn ultimii ani o asemenea extindere a infracţionalităţii, īncāt aceasta tinde să atingă dimensiunile unui periculos fenomen antisocial. Implicarea īn comiterea sau favorizarea unor acte contrare legii, a unor demnitari sau foşti demnitari, reprezentanţi ai guvernului, parlamentari, magistraţi şi cadre din instituţiile care trebuie să apere legalitatea determină īn rāndul cetăţenilor o percepţie negativă asupra corectitudinii instituţiilor publice, īntre care şi Parchetul. De aceea, consider că trenarea anumitor dosare care se referă la mari infracţiuni de corupţie, abuz şi fraudă, care au zguduit lumea romānească, creāndu-i serioase greutăţi, inclusiv īn plan internaţional, nu mai poate fi acceptată.

Nu pot să nu ridic aici problema cercetării penale asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990, cānd capitala a fost terorizată de grupuri evident organizate şi dirijate, care au molestat cetăţenii şi chiar au omorāt oameni, fără să mai vorbim despre distrugerile materiale importante aduse Universităţii, Institutului de Arhitectură, Televiziunii Romāne sau sediilor unor partide. După şapte ani, nu există decāt un singur caz de condamnare, pentru violare de domiciliu şi furt. Nu este nimeni acuzat pentru omor, vătămări grave cu tentativă de omor, distrugeri de bunuri şi nici pentru arestarea şi sechestrarea abuzivă a unui mare număr de tineri, īn condiţii inumane, īn cazarma de pe platforma Măgurele, imediat după evenimentele tragice pe care le-am evocat mai sus. După cum continuăm să nu ştim prea mult despre autorii represiunii sāngeroase din decembrie 1989 sau despre identitatea teroriştilor arestaţi şi puşi apoi īn libertate. Ŗi nici despre organizatorii mineriadei din septembrie 1991.

Printre cazurile īntārziate, mereu amānate, se află şi cele privind declanşarea urmăririi penale īn materia adopţiilor de copii, operaţiune īn principiu legală, dar īn legătură cu care se vehiculează mari sume de bani percepute ilegal şi īn care sunt implicaţi, prin acte cel puţin reprobabile, funcţionari publici.

 

Intrarea īn normalitate

Soluţionarea numeroaselor dosare penale aflate īncă sub semnul unor mari semne de īntrebare este o piatră de īncercare a intrării noastre īn normalitate, din toate punctele de vedere.

Consiliul Naţional de Acţiune Īmpotriva Corupţiei şi Crimei Organizate, ca şi corespondenţii săi īn plan local au fost īnfiinţaţi pentru a crea un cadru eficient de eliminare a disfuncţionalităţilor şi fricţiunilor ce apar īntre diferitele instituţii menite să asigure ordinea publică şi legalitatea. Am plecat de la ideea că etapele cercetării şi procesul penal presupun buna funcţionare şi coordonare a mai multor instituţii care acţionează īn lanţ, fiecare potrivit propriilor atribuţii. Pentru ca orice vinovat să ajungă să fie efectiv condamnat, potrivit propriei vinovăţii, este absolut necesar ca toate aceste instituţii să funcţioneze şi să colaboreze perfect. Consiliile de acţiune īmpotriva corupţiei şi crimei organizate au menirea de a evidenţia punctele de blocaj şi de a impulsiona depăşirea lor prin coordonarea eforturilor, cu respectarea strictă a competenţelor fiecărei instituţii abilitate să participe la aplicarea legii.

Independenţa magistraturii nu poate fi īncălcată nici cel puţin printr-o cerere cu titlu informativ privind unele cazuri aflate īn curs de judecată. Dar, nu poate fi omisă problema răspunderii pentru toate blocajele datorate inclusiv Parchetului. Consider că este momentul să fac un apel ferm pentru o colaborare cāt mai loială şi mai eficientă īntre poliţie, parchete, instanţe judecătoreşti şi toate celelalte instituţii care pot concura la buna desfăşurare a unui proces penal.

 

Demarcaţie īntre Parchet şi procuratură comunistă

Este adevărat că, īn timp ce infracţionalitatea a crescut, numărul procurorilor a scăzut, ceea ce face ca cercetarea penală să decurgă greoi. Se simte lipsa unor organisme proprii de expertiză financiar-contabilă, există o serie de disfuncţionalităţi regretabile īntre Parchet şi Poliţie. Există, de asemenea, probleme sociale şi profesionale ale procurorilor, ale magistraţilor īn general. Pe de altă parte, sunt la fel de conştient de creşterea numărului de cauze dificile privind infracţiuni grave, care ţin de competenţa Parchetului şi care reclamă o cercetare urgentă şi temeinică, pe măsura gravităţii lor. De soluţionarea acestor probleme depind īncrederea şi respectul pe care romānii le pot avea faţă de propriile lor instituţii şi, mai ales, sentimentul de securitate personală la care au dreptul cetăţenii acestei ţări.

Toţi cei care lucrează zi şi noapte, īn această instituţie fundamentală pentru existenţa şi stabilitatea statului romān, nu pot să nu tragă o linie de demarcaţie fermă īntre Parchet şi fosta procuratură comunistă. Pānă nu demult, atunci cānd vorbea despre această instituţie, Consiliul Europei folosea, de altfel, grafia Prokuratura, tocmai pentru a sublinia sorgintea leninistă a instituţiei. Astăzi, se ştie că la Parchetul General lucrează suficient de mulţi oameni capabili nu numai să facă această demarcaţie, dar şi să suporte, din pasiune şi din dorinţa de a asigura respectul legii, privaţiunile unei munci grele, cel mai adesea anonime, aflate continuu sub stresanta presiune a unei mari răspunderi: răspunderea pentru descoperirea adevăraţilor vinovaţi, pentru apărarea părţilor vătămate, pentru respectarea drepturilor inviolabile ale omului, a proprietăţii, a prezumţiei de nevinovăţie.

Tonul suficient de polemic şi de multe ori patetic al intervenţiilor procurorilor īn dezbaterile de astăzi exprimă o mare frustare care adună īn ea nemulţumirea faţă de condiţiile grele de lucru, puţinătatea oamenilor şi mijloacelor, dar şi imaginea nefavorabilă pe care Parchetul o are īn faţa opiniei publice, avānd ca substrat necunoaşterea şi neaprecierea corectă a eforturilor depuse.

Există o clară dorinţă de eliberare de fantomele trecutului, dar nu pot fi eludate dificultăţile acestui proces.

Esenţial pentru mine, ca Preşedinte al Romāniei, este să garantez că nimănui, īncepānd cu Preşedintele şi Primul Ministru, nu i se va permite să facă o intervenţie īn favoarea cuiva aflat sub anchetă sau īn oricare altă fază a procesului penal. Va trebui să ne obişnuim cu situaţia īn care nimeni nu va putea da vina pe nimeni pentru propriile sale fapte.

 

O lume avidă de dreptate şi de adevăr

Problema distribuirii resurselor financiare de către Executiv este legată, pe lāngă mărimea acestor resurse, şi de mentalitatea societăţii care cere īncă repartiţia predominantă spre sectoarele unde efortul fizic este dominant.

Pentru ca societatea să fie de acord cu o altă distribuire, este obligatoriu să ştie că realizările din economia reală, oricāt de mari, sunt inutile dacă ele sunt jefuite prin corupţie şi crimă organizată. Liniştea vieţii fiecăruia depinde de munca poliţiei şi a parchetelor. Aceste instituţii şi angajaţii lor pot să devină eroi şi legende īntr-o lume avidă de dreptate şi de adevăr.

Īn lunile şi anii care vin, vom căuta, şi sper că vom găsi, soluţii din ce īn ce mai cuprinzătoare la problemele cu care se confruntă astăzi Ministerul Public şi oamenii care lucrează aici. Succesul procurorilor din īntreaga ierarhie a parchetelor de pe lāngă instanţele judecătoreşti īnseamnă, īn cele din urmă, o societate romānească mai curată, cu instituţii mai aproape de oameni şi de legile care le apără drepturile.

Īn această luptă grea, aş vrea să cred că ne putem considera, cu toţii, soldaţii aceleiaşi cauze.