Alocuţiune la şedinţa de bilanţ a Inspectoratului General al Poliţiei privind activitatea din anul 1996, Bucureşti, 17 ianuarie 1997

 

Campanie de interes naţional

Trebuie să recunosc că participarea mea la o şedinţă de bilanţ a Inspectoratului General al Poliţiei are, în momentul de faţă, semnificaţii mai largi decât tradiţionalele şi banalele recapitulări festive cu care, o vreme, am fost obişnuiţi. Vreau să apreciez, în acest context, seriozitatea raportului prezentat de şeful Inspectoratului General al Poliţiei şi fermitatea intervenţiei ministrului de Interne.

Ne aflăm la începutul unei campanii fără precedent, care-şi propune să stopeze proliferarea corupţiei şi a crimei organizate şi să facă lumină în cazurile neelucidate care au dobândit deja o tristă notorietate. Situaţia este mult prea gravă ca să ne mai putem permite discuţii formale. Este nevoie de acţiuni concrete, de identificarea rapidă a tuturor mijloacelor care să asigure eficienţa imediată a acestora.

Poliţia are obligaţia de a se ocupa serios nu numai de problemele care ţin de activitatea ei curentă, ci şi de cazurile – şi mai ales de cazurile – care, prin gravitatea lor şi prin implicarea unor persoane de mare influenţă politică, economică sau financiară, aduc atingere siguranţei naţionale. Dacă am continua să tolerăm situaţia actuală, când o parte uriaşă a economiei şi finanţelor româneşti sunt controlate pe căi oculte, întregul proces de reformare a societăţii noastre ar fi compromis.

 

Înfiinţarea Consiliului Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate

Analizând cauzele fenomenului infracţional şi dinamica acestuia din ultimii ani, ca factori de risc la adresa siguranţei naţionale, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a constatat că actualul cadru legislativ este neîndestulător sub aspectul mijloacelor de prevenire a corupţiei, dar şi în privinţa sancţiunilor penale, care nu acoperă integral aria actelor de corupţie sesizate pe parcursul dezvoltării mediului de afaceri în România. Este deci necesar ca dispoziţiile Codului penal privind infracţiunile de luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi primire de foloase necuvenite să fie completate cu pedepse corespunzătoare gravităţii faptelor ilegale care, prin consecinţele lor, sunt similare infracţiunilor de corupţie. Mă refer la evaluarea diminuată a patrimoniului unităţilor de stat în vederea privatizării, la aşa-zisele credite neperformante care au fost de fapt acordate în mod iresponsabil, fără garanţii, fără destinaţii controlabile sau a căror destinaţie declarată a fost deturnată.

S-a constatat, de asemenea, că nu există un serviciu naţional specializat în prevenirea şi combaterea actelor de corupţie, aşa cum există în marea majoritate a ţărilor democratice. De aceea s-a decis ca, până la adoptarea unei legi speciale împotriva corupţiei şi crearea unui serviciu naţional specializat, să se înfiinţeze un organism special al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu atribuţii limitate strict la competenţele CSAT de combatere a pericolelor ce atentează la siguranţa naţională. Astfel a luat naştere Consiliul Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate, al cărui principal scop este coordonarea acţiunilor tuturor instituţiilor abilitate să descopere şi să sancţioneze asemenea infracţiuni. Poliţia se află în primele rânduri ale acestei bătălii şi se impune să se organizeze şi să se comporte ca atare.

Există reuşite incontestabile în domeniul combaterii infracţionalităţii. Numărul mare de infracţiuni descoperite înseamnă, fără îndoială, o performanţă în materie. Un număr însemnat de cazuri au avut ca autori persoane de oarecare notorietate publică. Imperativele momentului presupun însă intensificarea activităţii de depistare a marilor corupţi, a marilor traficanţi, falsificatori, hoţi şi devalizatori de bănci.

Evoluţiile tot mai periculoase ale crimei organizate au la origine, de multe ori, cetăţeni străini sau cetăţeni români care, între timp, s-au refugiat în străinătate. Un rol hotărâtor în aceste cazuri îl pot avea acţiunile Poliţiei Române în cadrul cooperării bilaterale, precum şi buna colaborare cu reprezentanţii INTERPOL.

Ca jurist, ştiu că un dosar bine întocmit de poliţie are toate şansele să-şi găsească o rezolvare rapidă şi dreaptă la Parchet şi în Justiţie.

 

Poliţia în slujba cetăţeanului

În relaţiile directe cu cetăţenii, Poliţia trebuie să-şi impună o abordare mai transparentă şi mai operativă. Ar fi un indiciu cât se poate de clar că Poliţia este cu adevărat o instituţie pusă în slujba cetăţeanului, fapt probat, de altfel, destul de convingător, în ultimii ani. Totuşi, sunt nevoit să recunosc că sunt îngrijorat de un fenomen, deosebit de nociv, care se manifestă în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, în ciuda eforturilor constante care s-au depus pentru combaterea lui. Este vorba de numărul mult prea mare de abateri şi chiar de fapte penale comise de poliţişti. Cei 129 de poliţişti trimişi anul trecut în judecată pentru comiterea unor  infracţiuni demonstrează că procesul de selecţie a candidaţilor pentru poliţie, dar şi cel de formare a acestora şi de control al activităţii sunt deficitare.

Consiliul Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate s-a adresat tuturor instituţiilor care luptă împotriva acestor fenomene şi am primit răspunsuri pozitive din partea Parchetului General, a Ministerului de Interne, a Ministerului Justiţiei, a Consiliului Superior al Magistraturii. A sosit momentul ca toate instituţiile care luptă cu criminalitatea să coopereze fără reticenţe şi fără acuze reciproce, atât în plan local, cât şi în plan central.

Sunt convins că Poliţia înţelege cât se poate de bine că rolul ei în acest proces este unul esenţial şi va acţiona în consecinţă. Ea se află în prima linie a apărării legii, a ordinei şi liniştii cetăţenilor. Profesionalismul, dorinţa de a apăra cu abnegaţie interesele ţării, de a apăra chiar ceea ce Poliţia are mai de preţ, onoarea şi demnitatea meseriei de poliţist, sunt argumente importante pentru schimbarea instituţiei, pentru creşterea autorităţii şi credibilităţii ei sociale şi morale.

Legea este aceeaşi pentru toţi. Aşadar, pentru a face ca legea să domnească, trebuie identificate şi pedepsite toate fărădelegile. Fără excepţie.