Discurs de Ziua Naţională a României la marea adunare populară de la Alba-Iulia, 1 decembrie 1996 

 

O istorie de rezistenţă şi de luptă pentru supravieţuire

Aniversăm astăzi ziua în care, prin voinţa liber exprimată a sute şi sute de mii de români, locuitori ai Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi Ţării Crişurilor, s-a împlinit speranţa de unire şi desăvârşire a României unitare, suverane şi independente.

Este o zi solemnă, în care cetăţenii români, din ţară şi de peste hotare, îşi adună gândul şi fapta. Să fim, deci, împreună, pentru a-i cinsti pe înaintaşii ai căror curaj şi înţelepciune politică au făcut posibilă această sărbătoare. Să fim împreună pentru a cântări cât, din ceea ce noi înşine am făcut, a sporit această lucrare a străbunilor, astfel încât şi urmaşii noştri să-şi poată privi trecutul cu deplină încredere în viitor.

Începutul lui decembrie este, de obicei, însoţit de o vreme noroasă şi rece. Mă gândesc că 1 Decembrie este, probabil, o oglindă a soartei noastre, de multe ori puţin prietenoasă şi rareori senină. Acum, o rază de soare străluceşte deasupra noastră, printre nori. Să ne bucurăm de ea, pentru că nu am fost o naţiune răsfăţată de istorie. Am avut parte de toate necazurile generate de statutul nostru de ţară mică, aflată într-o poziţie de interes strategic pentru alţii şi binecuvântată cu bogăţii dorite de cei puternici. Practic, în fiecare colţ de ţară au avut loc bătălii pentru apărarea fiinţei naţionale.

Până la 1 Decembrie 1918 am parcurs o întreagă istorie de rezistenţă şi de luptă pentru supravieţuire. Nimic nu ne-a fost dăruit fără jertfă şi nimic bun nu ni s-a întâmplat fără trudă şi chin, dar am găsit în noi înşine tăria de a înfrunta şi vremea, şi vremurile. Și am răzbit spre lumină cu sentimentul datoriei faţă de înaintaşi şi faţă de urmaşi, faţă de patrie ca însumare a tuturor sufletelor care iubesc acest pământ.

 

Imaginea românului învingător

1 Decembrie, Ziua Naţională a României, este ziua în care românii au învins. S-a demonstrat atunci că românii nu sunt victime ale istoriei, ci făuritori ai acesteia.

Ne aflăm aici pentru a celebra imaginea românului învingător. O imagine care, în vâltoarea vieţii de zi cu zi, este înlocuită, din nefericire prea des, cu imaginea românului înfrânt, dezamăgit sau speriat. Când îndoielile ne macină, să mergem cu gândul optzeci de ani înapoi. Să ne gândim la România din toamna lui 1916, înfrântă pe toate fronturile, cu mai mult de jumătate din teritoriu pierdut, cu o armată insuficient echipată, retrasă, în Moldova, din faţa unui inamic superior. Dacă în 1916 românii depuneau armele şi încetau lupta care părea iremediabil pierdută, nu ar mai fi existat Marea Unire din Decembrie 1918. Și tot astfel, dacă noi am dezerta acum, România mileniului trei nu va avea nici o şansă în noua competiţie mondială. Și nu vom avea nici o scuză pentru o asemenea înfrângere.

 

De noi depinde România mileniului trei

Pentru prima dată în istoria sa, România se poate baza pe o reală securitate externă. Nimeni nu-i mai ameninţă graniţele. Nimeni nu-i mai pune în pericol identitatea naţională. Nimeni nu ia peste capul ei hotărâri care o privesc. Imaginea României peste hotare este mai bună ca oricând. Avem sprijinul şi chiar prietenia unor mari naţiuni ale lumii. Dacă am greşi acum, nu am avea pe ce da vina. Nici pe situaţia internaţională, nici pe lipsa de comunicare cu exteriorul, nici pe geopolitică. Totul depinde numai de noi. Aşa cum generaţia de la 1918 a ţinut în spinare povara realizării României moderne, de noi depinde forţa României din mileniul trei. Dacă atunci s-a putut, nu avem voie să nu putem acum.

Nu ne putem ascunde după degete sau după eventuale statistici cât de cât liniştitoare. Românii sunt încă săraci şi o duc greu. Cheia reuşitei noastre împotriva sărăciei este reuşita reformei economice. Acesta este lucrul cel mai important care trebuie să ne preocupe. Pe toţi. Și pe cei care sunt de partea actualei puteri, dar şi pe cei care-i sunt împotrivă. Fiindcă puterea politică este trecătoare. Ce rămâne cu adevărat este realitatea trăită de fiecare cetăţean, este viaţa pe care el o duce, bucuriile pe care le are şi satisfacţia pe care o simte uitându-se în jurul său.

 

Moştenim gloria, dar şi greşelile strămoşilor

Sunt conştient de faptul că aşteptările multora dintre dumneavoastră după alegerile din 1996 au fost enorme şi că, din partea celor aleşi, nu au sosit întotdeauna răspunsurile la care speraţi.

Adevărul este că în România s-a suferit prea mult în ultimii cincizeci de ani pentru ca oamenii să mai aibă multă vreme răbdare. Tocmai de aceea, vreau să mulţumesc poporului român pentru înţelepciunea şi înţelegerea de care dă în continuare dovadă.

Din nou ne aflăm într-un moment de cumpănă şi din nou ne este greu. Din nou este nevoie de toate resursele naţionale, de toate energiile, pentru a ieşi la lumină. Trebuie să renunţăm la ideea că este altcineva răspunzător de soarta noastră. Trebuie să avem încredere în noi, în puterile noastre şi în viitorul nostru.

Să nu uităm că, imediat după 1918, au urmat ani grei, când a trebuit să ne apărăm unirea. Să nu uităm că, douăzeci şi doi de ani mai târziu, armata noastră a trecut prin cumplita încercare a retragerii fără luptă din teritoriile răpite prin ultimatumul rusesc şi prin Dictatul de la Viena. Chiar dacă astăzi sistemul de securitate al României, bazat pe tratatele cu vecinii şi pe acordurile trilaterale, este cu adevărat puternic şi durabil, vom continua să îmbunătăţim calitatea armatei române şi nu vom mai accepta niciodată cedarea fără luptă a vreunui teritoriu românesc.

Viaţa este dură cu cei învinşi, iar noi am plătit costurile indeciziei noastre decenii la rând şi, probabil, le mai plătim şi acum. Sunt convins că trebuie să fim atât de puternici încât să ne asumăm trecutul, să ne trezim din legende şi să privim istoria în faţă. Să ne mândrim cu gloria strămoşilor, dar să avem puterea să acceptăm şi greşelile lor. Să înţelegem că suntem singurii responsabili de destinul nostru, fie că este bun, fie că este rău. Cred, de asemenea, că înainte de a vorbi de reconciliere cu alte popoare este nevoie să ne împăcăm între noi. Să putem sta unii lângă alţii fără să ne urâm. Să înţelegem că dacă va fi bine, ne va fi bine împreună, şi dacă ne va fi rău, ne va fi rău tuturor.

 

Lupta cu nedreptăţile

Ca de obicei în istoria noastră, cei care suferă cel mai mult înţeleg cel mai mult. Cu toate prezicerile alarmante ale unor mari convulsii sociale în acest an, cu toate aluziile referitoare la pierderea suportului popular, cu toate instigările mai mult sau mai puţin voalate, marea majoritate a populaţiei crede, în continuare, în reformă. „Ţineţi poporul ca să nu rătăciţi”, scria Simion Bărnuţiu. Cu acest gând trebuie să ne continuăm drumul, să realizăm reforma şi creşterea economică prin care să învingem sărăcia.

Succesele noastre vor fi şi succesele românilor din toate ţările din jurul nostru. Vor fi mândria şi bucuria românilor de pretutindeni, de-a lungul şi de-a latul lumii. Astăzi, mai mult ca oricând, ne simţim, în acelaşi timp, compatrioţi şi combatanţi pentru binele României.

Știu că mulţi dintre dumneavoastră vă confruntaţi cu nedreptăţi. Acestea nu pot fi îndreptate dintr-o dată. Puteţi avea însă încredere că există voinţa şi forţa de a le îndrepta şi că voi fi alături de cei care au nevoie să fie ascultaţi şi sprijiniţi pentru a le fi apărate drepturile.

Bărbaţii şi femeile care au făcut România Mare au avut de înfruntat ani grei de război, de ocupaţie, de pericole şi privaţiuni. Marea Unire nu s-ar fi desăvârşit fără noroaiele tranşeelor şi fără mizeria războiului îndurată cu vitejie de soldaţii armatei române.

 

Războiul împotriva sărăciei şi corupţiei

Tranşeele bătăliei pentru însănătoşirea economiei şi a societăţii româneşti, ca şi noroiul luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate nu sunt uşor de străbătut. Dar ele trebuie traversate pentru a putea birui. Dacă acum 80 de ani, înaintaşii au înfruntat moartea pentru o Românie Mare prin întregirea ei, nu suntem oare noi în stare să înfruntăm viaţa, oricât de grea, pentru o Românie Mare prin prosperitatea şi demnitatea ei? Nu avem voie să cedăm în acest război împotriva sărăciei şi corupţiei, aşa cum nici înaintaşii noştri nu au depus armele în faţa inamicului de atunci.

Am dovedit că România este o ţară de oameni hotărâţi să privească cu demnitate spre viitor. Am dovedit că ştim să respectăm minorităţile şi va trebui ca, de acum înainte, fiecare să respecte drepturile şi libertatea celuilalt. Numai aşa vom avea înţelegere, linişte şi colaborare în realizarea intereselor şi obiectivelor comune întregii noastre societăţi. Am dovedit că suntem adevăraţi prieteni ai vecinilor noştri, pe care ştim să-i ajutăm la nevoie, aşa cum am făcut-o în Bosnia şi în Albania.

 

Elogiu armatei române

În numele statului român, pe care am onoarea să-l reprezint şi în calitate de comandant al Forţelor Armate, adresez întregii Armate Române, generalilor, ofiţerilor, subofiţerilor şi maiştrilor militari, tuturor soldaţilor şi cadrelor active, celor aflaţi în rezervă, precum şi veteranilor de război, cele mai calde mulţumiri pentru modul exemplar în care cinstesc, prin fapta şi gândul lor, nobila tradiţie a Armatei Române, pentru statornicia, disciplina şi capacitatea lor de a reprezenta cu onoare această instituţie fundamentală a ţării.

Dacă în 1918, jertfa Armatei Române a fost piatra de temelie a Marii Uniri, astăzi încrederea noastră în viitor se bazează şi pe devotamentul ostaşului român faţă de patria şi poporul său.

Am reuşit să dovedim că dorim cu deplină îndreptăţire să fim un partener activ şi capabil să se alăture statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi să ne integrăm într-o Europă unită. Am dovedit, aşa cum ne-o cere şi tradiţia, că ştim mai degrabă să dăruim decât să cerem. Și am făcut tot ce era nevoie ca să dăm acestei părţi de Europă, atât de încercată de istorie, linişte din liniştea noastră, pace din pacea noastră, înţelepciune din înţelepciunea noastră.

Se încheie un an greu pe care l-am străbătut, totuşi, cu fruntea sus. Nu vă pot făgădui că anul care vine va fi mai uşor. Nu va fi mai uşor, pentru că va trebui să muncim mai mult, să ne organizăm mai bine, să fim mai eficienţi şi mai responsabili, să aducem cinstea şi dreptatea pe locul ce li se cuvine. Dar vă pot făgădui că, în tranşeele acestei bătălii pentru viitor, vom fi alături umăr la umăr şi tot umăr lângă umăr vom învinge.

Se povesteşte că, în vârtejul de bucurie de acum 79 de ani, de pe acest câmp, un preot, venit din zona Bistriţei, ar fi spus: „Dumnezeu nu a fost niciodată român, dar astăzi şi sfinţii în cer poartă straie româneşti”. A avut neamul acesta o zi mare, după secole de durere şi de luptă. A avut o zi care a răscumpărat efortul a zeci de generaţii. 1 Decembrie 1918 a fost cea mai strălucitoare zi a românilor. Să facem ca această zi să rămână la fel de strălucitoare de-a pururi.

acestui pământ au murit în războaie şi în revoluţii. Pentru că au apărat principiile de căpătâi pe care acestea le simbolizează, mulţi români au ajuns în închisori. Mai presus de orice, tricolorul este simbolul unităţii, al suveranităţii şi al integrităţii statului român – iar aceste valori supreme merită din plin un ceas de celebrare comună.

La întrebarea dacă avem nevoie de încă o sărbătoare acum, într-un ceas de cumpănă pentru istoria noastră şi dacă mai avem timp pentru a ne aminti împreună fapta înaintaşilor acum, când timpul nu mai are răbdare, aş răspunde din toată inima DA. Da, pentru că semnificaţiile acestei zile a Tricolorului sunt de nedespărţit de valorile de care  avem nevoie şi de care vom avea totdeauna nevoie pentru a nu uita cine suntem şi încotro vrem să ne îndreptăm.