Expunere la Universitatea din Patras, Grecia, 3 august 1996  

 

Cel mai vechi experiment european al continentului

Cānd vorbim despre istoria şi tradiţiile Europei de Sud-Est, lucrul care se cere subliniat īnainte de toate este unicitatea sa ca loc al celui mai vechi experiment european din istoria continentului. Īncă de la īnceputul mileniului V ī.H., zona balcanică şi-a creat un statut aparte prin startul său autonom īn civilizaţia neolitică, un statut al creativităţii culturale, pe care nu a īncetat să-l ilustreze şi să-l dezvolte, devenind īn cele din urmă miezul identităţii europene.

Mişcarea concentrică, reverberată dinspre Sudul Greciei către Nord şi mai departe prin Balcani spre centrul continentului, inovaţiile aduse de această civilizaţie tānără, precum şi schimburile comerciale şi culturale, care au pornit dinspre Nord către Sud īn mileniul IV ī.H., au transformat Peninsula īntr-un centru de influenţă al unei arii mult mai largi. Vasta migrare a triburilor indo-europene, care īn cele din urmă a modificat īntreaga hartă etno-lingvistică a continentului, nu a alterat influenţa balcanică. Dimpotrivă, această mişcare „īn două valuri” a dat naştere unui context cultural specific şi, pe de altă parte, a format rădăcinile Europei istorice īn ansamblul său.

Prin acest proces profund al schimburilor interculturale, model de creativitate şi comunicare, Europa de Sud-Est a devenit cel mai important spaţiu al inovaţiilor culturale īn lumea mediteraneană. Aici s-au inventat unelte şi concepte, mituri şi principii, dar şi modalităţile de a le transmite cāt mai departe, pānă īn extremităţile continentului pentru care tot ea a inventat şi un nume: Europa. Valorile esenţiale ale civilizaţiei greceşti s-au constituit īn nucleul culturii europene din epoca arhaică, pānă cānd Imperiul Roman a reuşit să construiască şi o unitate politic-statală de mare cuprindere.

 

Zona carpato-dunăreană şi vocaţia medierii

Un aspect deosebit, pe care doresc să-l subliniez, are īn vedere o experienţă aparte, care porneşte de la cadrul istoric şi tradiţia culturală a zonei de naştere a poporului romān.

Din perspectiva geografică, această zonă carpato-dunăreană, leagănul istoriei şi al culturii romāneşti, are o dublă relaţie cu lumea balcanică. Măsurat īn mile sau kilometri, acest spaţiu se află la distanţă egală de Mediterana şi de orice alt centru de civilizaţie europeană. Dar faptul că este delimitat de axa ponto-danubiană a creat şi o altă realitate, conferind teritoriului actual al Romāniei o vocaţie esenţială de mediere.

Īncă din era neolitică, produsele şi ideile venite din spaţiul mediteranean au pătruns īn zona carpato-danubiană şi au cucerit tot mai multe zone īn interiorul continentului, ajungānd pānă īn īndepărtata Scandinavie. Documentele atestă existenţa acestor schimburi comerciale la mari distanţe. Perlele din Marea Mediterană au ajuns īn Nordul european prin spaţiul carpato-danubian şi, invers, din Nordul īndepărtat, ambra scandinavă a urmat acelaşi canal pānă īn epoca strălucitoarei civilizaţii a bronzului. Monedele şi vasele greceşti transportate pe mare treceau apoi pe Dunăre īn Europa Centrală şi spre Marea Baltică. Bunuri de tot felul produse īn Imperiul Roman traversau Marea Neagră şi cāmpiile scitice. Apostolii şi misionarii veneau din Grecia pānă la episcopatele dunărene pentru a ilumina şi converti aceste partes, astfel că īn provinciile romane Dacia şi Sciţia Minor creştinismul timpuriu a pătruns prin Apostolul Andrei, protectorul oraşului Patras care ne găzduieşte azi cu atāta generozitate. Astfel, zona carpato-dunăreană a fost denumită pe bună dreptate placa turnantă a Europei de Sud-Est īn relaţia sa cu civilizaţia mediteraneană.

 

O versiune antică a unităţii europene

Zona carpato-dunăreană a fost integrată īn lumea romană cānd Īmpăratul Traian l-a īnvins īn anul 106 d.H. pe Regele-erou Decebal şi a organizat provincia romană Dacia. Acest moment istoric se află la originea latinităţii limbii romāne, a mentalităţii şi culturii de tip roman pe care poporul romān le-a păstrat pānă astăzi. Latinitatea originilor romāneşti s-a suprapus funcţiei culturale şi istorice de intermediar, generānd o creativitate specifică prin capacitatea cu totul deosebită de a amalgama toate aceste experienţe īn creaţii folclorice şi literare de o remarcabilă originalitate. Cucerirea Daciei de către romani a reprezentat, fără īndoială, o cotitură majoră īn istoria acestei părţi a continentului. Dincolo de relele puterii imperiale şi de exproprierea bogăţiilor din teritoriile ocupate, lumea romană a fost īn plan cultural o versiune antică a unităţii europene.

Prezenţa romană īn spaţiul carpato-dunărean a fost scurtă, dar intensă şi de o importanţă majoră. Īn schimb, un fapt constant a fost integrarea spaţiului carpato-dunărean īn zona culturii şi civilizaţiei sud-estice. Atunci cānd Īmpăratul Aurelian a decis īn jurul anilor 270 să pună capăt existenţei oficiale a provinciei Dacia, legăturile teritoriilor romanizate şi ale populaţiilor de pe ţărmul nordic al Dunării cu Imperiul nu au fost īntrerupte. Provinciile Moesia şi Tracia au păstrat şi dezvoltat legăturile comerciale moştenite, traseele pe care circulau de-a lungul Dunării bunuri, oameni, idei şi credinţe.

Imperiul Roman de Răsărit, apoi Bizanţul au influenţat viaţa regiunii carpato-dunărere, construind un standard esenţial pentru cele mai importante opţiuni din istoria poporului şi a viitorului stat romān. Īn epoca medievală şi pre-modernă, principatele romāne au participat direct la destinul şi cultura lumii balcanice.

Cānd epoca modernă s-a instalat īn centrul Europei, zona teritoriului actual al Romāniei a fost un laborator al inovaţiilor care se succedau cu o viteză ameţitoare. Īn decurs de două generaţii ea s-a transformat dintr-un dominion aproape uitat al Imperiului Otoman īntr-un stat modern cu standarde occidentale, care a facilitat nu numai propriul progres, ci şi o suprapunere a noilor tendinţe politice, a aspiraţiilor naţiunilor nou formate şi a procesului de modernizare a societăţilor şi culturilor din īntregul spaţiu de Sud-Est al Europei.

 

Ruptura civilizaţiilor vest- şi est-europene poate fi remediată

Acum, după căderea regimurilor totalitare din Europa de Est, poate Romānia să-şi asume din nou un rol de intermediar? După finalul dramatic al erei comuniste din decembrie 1989, naşterea, īn noi termeni, a modelului unui trecut preluat īn forma sa cea mai bună pare un miracol. Răsturnarea bruscă şi radicală a dictaturii s-a bucurat nu numai de simpatia generală, dar şi de posibilitatea de a merge mai rapid pe calea progresului şi modernităţii. Din nefericire, au existat forţe politice din interiorul şi din exteriorul ţării care nu au dorit ca acest lucru să devină o realitate.

Am privilegiul să-i reprezint pe aceia dintre romāni care cred īn continuare că blocajul īn care ne aflăm este reversibil; care mai cred că Romānia poate deveni o placă turnantă a procesului de unificare a continentului nostru pe baze moderne şi democratice.

Experienţa solidarităţii vii şi creatoare din istoria noastră comună trebuie să dea roade acum, cānd ni se oferă şansa reunificării spaţiului european. Ruptura dintre civilizaţia Occidentului şi cea din jumătatea de Est a continentului nostru poate fi remediată prin comunicare, iar experienţa mediteraneană şi cea balcanică pot contribui la derularea acestui proces.

Suntem capabili să īnvăţăm ceva din lecţiile trecutului? Dacă da, experienţa Sud-Estului european trebuie valorificată īn tot ceea ce ea a avut mai bun şi mai favorabil constituirii identităţii europene a continentului nostru.