Mesaj adresat, în calitate de Preşedinte al Convenţiei Democratice din România, Congresului Alianţei Civice, Bucureşti, 24 februarie 1996 

 

Din nou împreună

Suntem din nou, împreună, mulţi dintre cei care, în urmă cu mai bine de cinci ani, am gândit această mişcare civică unică şi irepetabilă. Mulţi dintre cei care am fost în 15 noiembrie 1990 în Piaţa Palatului, mulţi dintre cei care am strâns adeziuni în odaia unei case vechi de pe o stradă bucureşteană. Mulţi dintre cei care am participat la marşuri şi am format pichete pe vreme bună şi pe vreme rea, mulţi dintre cei care au protestat prin greva foamei, au scris şi au înaintat proteste şi memorii. Mulţi dintre cei care au creat şi au susţinut Piaţa Universităţii. Mulţi dintre cei care, tăcuţi şi neştiuţi, au ajutat şi au apărat pe cei năpăstuiţi. Se află aici, în această sală, mulţi dintre cei care, în pieţe publice sau din casă în casă, au adunat semnături de susţinere pentru un om pe care şi-l doreau Preşedintele României. Pentru toate acestea ar fi prea puţin să spun că vă mulţumesc. Alianţa Civică a fost şcoala mea politică şi va rămâne casa mea de suflet.

Am spus că Alianţa Civică este o mişcare unică. Ea s-a născut în confuzia şi din disperarea anilor ’90. Ea are la bază sacrificiul celor care au murit sau au fost răniţi în Revoluţie, sacrificiul celor care au fost bătuţi sau molestaţi de mineri şi de scutieri, sacrificiul celor care au renunţat la viaţa lor personală ca să militeze pentru o idee.

Pentru a renaşte după 40 de ani, cu vigoare şi cu legitimitate în faţa acestei naţiuni, partidele istorice au fost nevoite să treacă prin sacrificiul execuţiilor, închisorilor, domiciliilor forţate şi umilinţelor de tot felul. Alianţa Civică este formaţiunea născută după prăbuşirea comunismului care a ajuns la legitimitate tot prin credinţă şi tot prin sacrificiu. Ea nu s-a născut la tribunal, ci în stradă, în arenă, într-un moment în care istoria putea balansa periculos spre un viitor dezastruos pentru România.

 

O forţă capabilă să se opună tendinţelor autoritar-poliţieneşti

Faptul că nu am izbutit să obţinem o schimbare radicală, decisivă poate descuraja. Dar avem datoria să ne întrebăm cum ar fi arătat societatea românească fără Alianţa Civică, fără o forţă capabilă să se opună tendinţelor de reconstituire a statului autoritar-poliţienesc. Nici una dintre instituţiile democratice ale României de azi nu este un cadou făcut de guvernanţi, ci o victorie smulsă de societatea civilă la capătul unor bătălii grele, în primul rând prin intermediul Alianţei Civice. Este bine să ne amintim toate acestea acum, când suntem îndemnaţi să facem alianţe în numele unui pragmatism îndoielnic, acum, când suntem invitaţi să pactizăm, în numele unor avantaje iluzorii, cu cei pe care i-am înfruntat.

Am avut nevoie de Alianţa Civică în 1990 pentru a nu ne pierde demnitatea, pentru a ne regăsi drumul spre speranţă în faţa atâtor întrebări fără răspuns.

Avem nevoie de Alianţa Civică în 1996 pentru a câştiga alegerile şi pentru a schimba destinele ţării.

Vom avea nevoie de Alianţa Civică şi după 1996, când Convenţia Democratică va deţine puterea, pentru a ne aminti ce angajamente ne-am asumat şi pentru a fi obligaţi să le respectăm.

Alianţa Civică a unit de la bun început membri din diferite partide şi oameni fără de partid. Ea a creat spiritul Convenţiei Democratice chiar înainte de naşterea ei. Iar Convenţia Democratică nu a uitat această lecţie. Nici un sacrificiu nu a fost prea mare pentru a păstra Alianţa Civică în CDR.

Din experienţa câştigată de Alianţa Civică în atâţia ani s-au născut cele mai importante iniţiative ale Convenţiei Democratice, de la principiul care pune cetăţeanul din comunităţile rurale şi urbane în centrul politicii noastre până la Contractul cu România care a pus la un loc, pentru prima dată în această ţară, oferta politică şi asumarea responsabilităţii. Am semnat Contractul şi în numele dumneavoastră şi vă asigur că voi veghea la respectarea lui. În ceea ce mă priveşte, dacă nu mă voi dovedi la înălţimea răspunderilor care îmi vor reveni ca Preşedinte, îmi voi da demisia. Dar pentru a ajunge la aplicarea Contractului cu România, CDR trebuie să fie la putere.

 

În alegerile din ’96 va câştiga Convenţia Democratică

Am convingerea că 1996 va fi anul în care vom câştiga împreună alegerile locale, legislative şi prezidenţiale. Anul în care vom aduce la cârma ţării un guvern CDR. După şase ani în care cei care au condus România şi-au demonstrat incompetenţa, cinismul şi corupţia, nici o altă opţiune nu este posibilă pentru România. Și nici un compromis nu e posibil cu cei care îşi propun să fardeze, să cosmetizeze pentru încă patru ani actualele structuri.

Schimbarea trebuie să fie radicală, totală. Nu e nevoie de un nou guvern, ci de un nou fel de a guverna. Nu avem voie să uităm, să trădăm sau să facem negoţ cu idealurile cu care am pornit în 1990.

Chiar dacă nu avem aceiaşi bani, acelaşi acces la televizune, chiar dacă nu putem folosi structuri guvernamentale în interes de partid, putem câştiga alegerile prin contactul direct cu oamenii. Îi putem privi în ochi pentru că nu i-am trădat niciodată. Chiar dacă fiecare dintre noi a avut ezitări sau cedări, chiar dacă uneori suntem mânaţi de orgolii şi de pasiuni omeneşti, nu avem dreptul să uităm de unde am plecat şi unde trebuie să ajungem.

Vă chem să practicăm acea politică şi acea campanie electorală de care are nevoie acum România, o politică misionară, a drumului către fiecare sat, fiecare oraş, către fiecare suflet de om.

Vă chem să răspundem noi acelei întrebări pe care şi-o pun cei mai mulţi dintre cetăţenii noştri: guvernele vin şi se duc, interesele mele cine le reprezintă? Noi le putem reprezenta pentru că interesele lor sunt şi interesele noastre; sunt interesele ţării.