Discurs la deschiderea Congresului Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat,

Bucureşti, 19 ianuarie 1996 

 

Preocupările PNŢCD sunt problemele ţării

În numele Convenţiei Democratice din România, salut Congresul unui mare partid istoric care şi-a strâns cei mai buni membri într-un moment în care ţara, pe care a întregit-o şi a clădit-o, se află din nou la răscruce. În 1996 România trebuie să opteze prin vot între progres şi stagnare, între o bunăstare reală şi promisiuni fără acoperire, între morala creştină şi degradarea morală, între valoare şi incompetenţă. Și ea îşi întoarce din ce în ce mai mult privirile spre noi. Spre dumneavoastră. Iată de ce îmi permit să afirm că discutând, aici şi acum, problemele partidului, discutaţi, de fapt, problemele ţării. Pe fiecare dintre deciziile pe care le veţi lua apasă această răspundere grea, dar onorantă. Este o răspundere pe măsura acestui partid şi a fiecăruia dintre dumneavoastră.

Spre deosebire de multe formaţiuni politice, înscrise doar într-un registru la tribunal, Partidul Naţional Ţărănesc este înscris în cărţile de istorie. Nici măcar duşmanii lui n-au izbutit să rescrie istoria României din acest secol fără să-i pomenească numele, fără să-i citeze personalităţile, după ce le condamnaseră la moarte sau la ani nesfârşiţi de puşcărie.

 

Rădăcinile unui partid istoric

Partidul Naţional Ţărănesc este un partid puternic pentru că are rădăcini trainice. După Marea Unire, el a adus valorile luptei de veacuri a românilor din Transilvania alături de tradiţiile seculare ale ţărănimii din vechiul Regat. În felul acesta a izbutit să devină marele partid al României Mari, legat de largi categorii sociale care aşteptau de multă vreme o forţă politică autentic naţională, capabilă să le reprezinte interesele.

Partidul Naţional Ţărănesc a fost şi este puternic pentru că a privit Puterea ca pe o datorie şi nu ca pe un scop. Anii lui de opoziţie au fost mai numeroşi decât cei de guvernare pentru că marile personalităţi care au condus partidul, în primul rând Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, au impus o linie politică legată de apărarea acelor români care nu erau apăraţi de nimeni. Aşa a fost creat un partid cu o popularitate enormă şi trainică, împotriva căruia comunismul nu a putut lupta decât cu tancurile.

 

Credinţa şi refuzul de a-ţi trăda idealurile

PNŢ a fost şi este puternic pentru că şi-a întemeiat ideologia şi acţiunea pe credinţă. În condiţii grele, credinţa conduce la sacrificiu. Nu poate exista un mare curent politic care să nu aibă la bază un mare sacrificiu. Pe parcursul celor patruzeci de ani de comunism, zeci de mii de membri, în frunte cu liderii partidului, au înfruntat plutoane de execuţie, torturi, închisori şi domicilii forţate, dezmembrarea familiilor şi confiscarea tuturor bunurilor, pentru că nu au acceptat să-şi trădeze credinţa. Astăzi, când vedem în jurul nostru partide făcute şi refăcute numai pentru a păstra avantajele puterii, trebuie să ne întoarcem privirea la exemplul acestui partid care a ales martiriul pentru a nu-şi trăda idealurile.

PNŢ a fost şi este puternic pentru că n-a dispărut niciodată. Iar aici se cuvine să amintim ceea ce nu am uitat şi nu avem dreptul să uităm: rolul lui Corneliu Coposu în supravieţuirea acestui partid. Când o ţară întreagă spera să-şi îndulcească suferinţele printr-o formulă de tip perestroika, Corneliu Coposu înscria Partidul Naţional Ţărănesc din România în Uniunea Europeană a Partidelor Creştin Democrate. Un gest de vizionar, prin care s-a raliat acelui curent politic european care a permis renaşterea Germaniei şi a Italiei după ani lungi de dictatură şi de război. În decembrie 1989, când comunismul s-a prăbuşit, când cei mai mulţi dintre noi se întrebau ce urmează, Corneliu Coposu era pregătit. Aşa se explică nu numai rapida renaştere a PNŢCD, ci şi dezvoltarea sa ulterioară, în ciuda unor adversari numeroşi, care au făcut apel la cele mai murdare mijloace, de la insulte şi calomnii, la ameninţări şi violenţă deschisă. Partidul de azi îşi aşează forţa pe o nouă generaţie de membri, pe numeroşii tineri atraşi de ideile lui, pe oamenii din sate şi oraşe, pe mulţi reprezentanţi ai marilor valori intelectuale, academicieni, universitari, cercetători, creatori de artă.

 

Alegerile din 1996 vor fi câştigate de CDR

Corneliu Coposu a fost, de asemenea, creatorul şi primul preşedinte al Convenţiei Democratice din România, pe care a apreciat-o drept unica şansă a opoziţiei democratice de a accede la putere. În ultimii ani, această apreciere a fost confirmată de realitate. Anul acesta ea este chemată să schimbe destinele ţării.

Fără marea figură a lui Corneliu Coposu, Convenţia nu ar fi existat. După cum, ea nu ar fi avut nici aceeaşi cuprindere, nici aceeaşi forţă şi nici aceleaşi perspective fără strădania de zi cu zi a lui Ion Diaconescu şi a celorlalţi membri marcanţi ai PNŢCD, ai liderilor unor organizaţii civice importante, care, prin efort şi înţelepciune, au contribuit decisiv la constituirea şi dezvoltarea principalei alianţe politice a opoziţiei democrate din România. În numele milioanelor de simpatizanţi ai Convenţiei Democratice, le mulţumesc tuturor şi vă mulţumesc fiecăruia dintre dumneavoastră.

Acest Congres deschide un an în care Convenţia Democratică va câştiga în alegerile locale, generale şi prezidenţiale şi va aduce în fruntea ţării un guvern CDR. În toate aceste structuri, reprezentanţii PNŢCD vor avea de jucat un rol greu şi important, pentru că acest partid este un pilon de bază al alianţei spre care se îndreaptă azi speranţele tot mai multor români.

Fiecare dintre noi a avut, la un moment sau altul, ezitări, cedări sau îndoieli. Suntem oameni. Suntem mânaţi de orgolii şi de pasiuni. Dar ştiu că suntem, în acelaşi timp, capabili să ne strângem rândurile în momente de mare cumpănă, cum este cel prin care trece astăzi ţara noastră. Nu ne aflăm întâmplător împreună, ne-au unit în aceşti ani de luptă şi de pregătire exemplul unor mari înaintaşi şi disperarea din privirile concetăţenilor noştri. Victoria în alegeri nu e pentru noi doar o posibilitate îmbucurătoare, la care ne îngăduie să sperăm sondajele de opinie. Ea este o datorie grea şi anevoioasă, pe care ne-o impune starea naţiunii. Veţi participa neîndoios la obţinerea şi la consolidarea acestei victorii. Ea va răscumpăra peste veac, paşnic şi democratic, suferinţele miilor de martiri care au crezut în libertatea şi bunăstarea poporului român. Ea va asigura, în sfârşit, un viitor demn pentru generaţiile de mâine.

Vă chem să nu irosim această şansă. Vă chem să intrăm, umăr la umăr, în istorie.