STIINTA SI POLITICA

 

Universitatile din Bucuresti si Liège într-o cooperare seculara


     Titlul de Doctor Honoris Causa pe care Universitatea din Liège mi-l confera astazi are pentru mine o semnificatie cu totul aparte. El are valoarea unui eveniment care întregeste cooperarea dintre Universitatile din Liège si Bucuresti, constituite aproape simultan în forma lor moderna si ale caror relatii traditionale depasesc un secol. În fine, se încununeaza o colaborare exceptionala în cadrul stiintelor pamântului, care a avut la baza programul de studii pentru titlul de inginer geolog, initiat în 1900, la Universitatea din Liège, de Max Lohest, membru al Academiei Regale din Belgia. De atunci, multi ingineri geologi si ingineri de mine, care au ocupat pozitii importante în industria resurselor minerale si energetice din România, si-au luat licenta si doctoratul la Universitatea din Liège.
     Întrerupta în 1945, aceasta colaborare s-a reluat între 1968 si 1974. Profesorii Evrard, Bartholomé, Bourguignon, Belière si tinerii asistenti pe atunci, profesorii de azi Dimanche, Duchesene, Thorez au cunoscut la fata locului structurile geologice din România. De asemenea, multi eminenti tineri geologi români, azi profesori si cercetatori cunoscuti în tara noastra si în lume, au putut face stagii de specializare la Liège. Întrerupta din nou, odata cu înasprirea dictaturii ceausiste, cooperarea s-a relansat, dupa caderea comunismului, prin proiecte coordonate în comun.
     Închei aceasta rememorare, amintind ca, la 8 iunie 1925, Academia Româna l-a ales membru corespondent pe Paul Fourmarier, profesor de geologie la Scoala de Mine si la Facultatea de Stiinte de la Universitatea de Stat din Liège. Discursul sau de receptie s-a încheiat cu cuvintele: „Fiti convinsi ca voi face tot ceea ce va sta în puterea mea sa fac cunoscuta mai mult scumpa dumneavoastra patrie, înalta valoare a stiintei românesti si marile calitati ale poporului român”. Dupa un arc în timp de 72 de ani, cuvântul meu de multumire pentru titlul pe care mi l-ati acordat se deschide sub semnul aceluiasi legamânt.

 

Europa de Est, „cealalta” Europa?


     Exemplul cooperarii între cercetatori, care studiaza împreuna o structura geologica europeana ce traverseaza frontierele, îmi întareste ideea pe care mi-am format-o ca student, ca profesor si apoi ca rector, si pe care sper sa o împartasiti, si anume ca spatiul universitar este, prin excelenta, un spatiu al comunicarii, un spatiu comunitar, un spatiu care apropie, un spatiu conceput nu numai pentru a transmite o stiinta abstracta, dar în aceeasi masura pentru a-i cunoaste si a-i întelege pe ceilalti, pentru a te cunoaste pe tine însuti. Faptul ca dintre cei cinci cercetatori care primesc astazi titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Liège, patru sunt laureati ai premiului Nobel pentru Stiinta si ca fiecare dintre noi provine dintr-o alta tara constituie înca un argument convingator.
     Dupa prabusirea regimurilor totalitare din Europa de Est, vointa naturala a tarilor Europei Orientale s-a putut manifesta liber. Dificultatile inerente procesului de tranzitie de la un sistem politic si economic la un altul, de o natura cu totul diferita de cele cunoscute pâna acum, nu au întârziat sa se arate. Daca aceste tari, care au fost numite, cred, pe nedrept, „cealalta Europa” si din care România face parte, nu pot înca sa afirme ca au îndeplinit toate criteriile economice si sociale ce le-ar putea alatura societatilor occidentale, exista ceva ce ne uneste într-un mod aproape direct, iar aceasta este cultura si civilizatia europeana carora le apartinem. La acest nivel, nu cred ca trebuie atât sa construim, cât, mai degraba, sa redescoperim, sa consolidam si sa aprofundam.
     Legatura ce ne uneste devine manifesta în momentul în care intelectualii din România si din Belgia, de exemplu, se întâlnesc. Dincolo de diferente, ei gasesc în mod natural si aproape imediat un limbaj comun si se recunosc spontan ca membrii ai aceleiasi familii spirituale. Tocmai în aceasta usurinta de a se întelege si de a se face întelesi se afla dovada incontestabila a faptului ca traim împreuna pe un continent ce nu are numai o dimensiune geografica, dar si o veritabila coerenta umana.
     Cunoastem rolul fundamental pe care institutia universitara si l-a asumat de-a lungul procesului de aprofundare al acestui spirit european care ne uneste, a acestei comunitati extinse care este Europa. Ce institutie ar putea oare reflecta mai bine lumea în care traim astazi? Înca de la începuturile sale, anuntând si prefigurând spatiul deschis al vremurilor prezente, Universitatea, tocmai prin vocatia sa universala, da masura convietuirii armonioase în diversitate, a întelegerii si a acceptarii celuilalt.

 

Politica nu poate ignora stiinta


     Spatiul universitar si cel politic nu constituie, în opinia mea, doua universuri complet separate, lipsite de conexiuni si interactiuni. Spun acestea invocând experienta mea personala si cred ca pot dovedi existenta acestei legaturi intime si extrem de puternice între sfera academica si lumea politica. Sigur ca, la o prima vedere, nu exista aproape deloc puncte de întâlnire între aceste domenii.
     În calitate de om politic, datorez mult carierei universitare si profesiei de geolog. Ca geolog, m-am obisnuit sa recunosc valoarea timpului, am învatat sa cunosc greutatea trecutului; ca om politic, am datoria de a stima si de a aprecia fiinta umana, centru si subiect al oricarei politici responsabile. În calitate de geolog, am capatat obisnuinta de a lucra cu duratele lungi, cu obiecte aproape imuabile; în calitate de om politic, ma straduiesc sa acord întreaga atentie subiectelor dinamice si schimbatoare care sunt oamenii. Geolog, am datoria de a recupera trecutul; om politic, mi-am asumat raspunderea de a proiecta viitorul.
     Cred, asadar, ca politica trebuie sa se inspire din stiinta, de la care poate trage învataminte. Orice stiinta se organizeaza în jurul unor valori comune, cum ar fi dialogul, schimbul de idei, respectul fata de adevar. Orice stiinta întretine o anumita legatura tainica cu timpul. Prin acest raport deosebit, stabilit între oameni si timp, stiinta poate furniza oamenilor politici un exemplu. Cetateanul nu trebuie doar sa suporte actiunea timpului, nu trebuie sa fie numai obiectul timpului care curge. Cetateanul trebuie sa fie cel care da valoarea si masura timpului sau.
     Un universitar are datoria de a forma noile generatii. Un om politic poarta raspunderea deciziilor care angajeaza destinul comunitatii. Cei doi se întâlnesc asadar prin responsabilitatile asumate în fata viitorului, care va avea întotdeauna altitudinea celor care îl imagineaza.

 

Universitatea poate da lumii un nou elan


     Universitatea nu si-a epuizat înca misiunea. Ea este obligata sa gaseasca în ea însasi resursele necesare pentru a da un nou elan lumii în care traim. O lume ce pare sa faca dovada triumfului democratiei, al libertatii si al cooperarii, o lume deschisa, o lume a comunicarii si a unei interactiuni permanente, o lume a carei miscare perpetua nu poate fi stavilita si în care izolarea echivaleaza cu o forma de sinucidere colectiva. Si, totusi, lumea aceasta nu este înca pregatita pentru globalizare.
     Mondializarea nu poate fi asimilata unor simple schimburi economice sau omologarii, prin dinamica pietei libere, a unor bunuri materiale, a produselor celor mai competitive. Dincolo de acestea, globalizarea reprezinta consacrarea unor valori universale, a unor bunuri simbolice, ea înseamna cunoastere si, deci, apropiere si întelegere. Miscarea extraordinara în care cu totii suntem implicati nu trebuie sa ne faca sa uitam ca în spatele oricarei actiuni se afla omul. În acest sens, Universitatea poate fi considerata un partener în efortul politic de reconsiderare a prioritatilor.
     Poate ca românii, cunoscând experienta dureroasa a totalitarismului, sunt mai în masura sa considere si sa resimta nevoia de a recentra eforturile si proiectele în jurul omului, al cetateanului. Am trait o epoca în care statul era valoarea suprema, o epoca în care sfera politicului constituia un spatiu rupt de realitatea cotidiana, aflat undeva la granita amoralitatii, un spatiu monopolizat de cercuri închise, inaccesibil majoritatii, separat si chiar opus acesteia.

 

Reconsiderarea valorilor


     Dincolo de ambalajul sau ideologic, de dreapta sau de stânga, totalitarismul ne-a transmis o lectie istorica. Esecul sau este, fara îndoiala, esecul excesului autoritatii statului, este spulberarera cultului statului, al statului atotstiutor, omniprezent si omnipotent. Cine oare este mai capabil decât noi, care am învatat aceasta lectie cu pretul unor infinite suferinte, sa regândeasca astazi suveranitatea, în cadrul sau democratic restaurat, ca o suveranitate care îl pune în centrul sau pe cetatean, si nu ca o trasatura definitorie a fictiunii juridice care este statul, în numele caruia au fost comise cele mai mari atrocitati?
     Politica prezentului nu mai poate fi un mod de a organiza raporturile dintre prieteni si dusmani, ci dimpotriva, ea trebuie sa fie înteleasa ca cel mai bun mod de a fi împreuna, ca un ansamblu de practici ce nu mai sunt menite sa separe, ci sa uneasca, în jurul unui proiect comun, toate componentele majore ale societatii. Acest proiect trebuie sa aseze în centrul sau valoarea umana. Afirmând acestea, nu fac decât sa desemnez sarcina pe care Universitatea stie sa o îndeplineasca mai bine decât orice alta institutie moderna, fiindca o face de secole întregi. Iata de ce ma simt atât de onorat de distinctia pe care o primesc astazi din partea dumneavoastra. Stiu bine ca o conferiti profesorului si Presedintelui României, omului de stiinta si omului politic. Ca profesor universitar sunt, fara îndoiala, magulit. În calitate de om politic, va sunt recunoscator pentru aceasta uniune simbolica între stiinta si politica.

Discurs de receptie la acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Liège, 29 septembrie 1997.