EMIL CONSTANTINESCU
Preşedinte Profesor, Rector Lider civic Geolog, Explorator

 


Alexandru Ionescu
Însemnări în verde-gri, Editura Cartea Studenţească, 2007

(....) Preşedinţia CDR a fost asumată de Corneliu Coposu – cu o infinită răbdare afişată şi mai apoi, ca unic candidat la Preşedinţia României, de prof. Emil Constantinescu, aproape neverosimil de calm şi chiar de şarmant...

(.....) Profesorul Emil Constantinescu şi o parte dintre liderii Convenţiei erau oameni de onoare şi cuvântul lor – ca niciodată pe o arenă politică – n-ar fi putut fin înfrânt de interese sau coterii. De partea aceasta, Contractul era valabil, viabil, un plan de muncă şi de creaţie care stârnea entuziasm şi responsabilitate.

(...) Dacă Emil Constantinescu nu ar fi câştigat preşedinţia, Ion Iliescu şi-ar fi bătut joc de întreaga naţiune, aşteptând-o să sărăcească şi mai rău, ca să fie şi mai uşor de manevrat.

Emil Constantinescu a fost susţinut, în turul II şi de UDMR şi de Petre Roman (poate una din puţinele atitudini care-l vor apăra la Judecata de Apoi!), lucru care a facilitat formarea unei coaliţii de guvernământ. Dar Contractul cu România, în integralitatea lui, rămânea să fie susţinut doar de CDR, cu 36%. Era un contract semnat numai de o parte... Şi totuşi, el a fost poarta schimbării...

(...) Prof. Emil Constantinescu, căruia îi spusesem o parte din aceste gânduri, ştia că am dreptate dar el era pus să apere Constituţia şi legile, aşa cum erau, până când: „Dvoastră, parlamentarii, le veţi schimba cu altele mai bune”. El apăra onoarea jurământului depus – eu aş fi vrut să apăr onoarea dreptăţii...

(...) Preşedintele şi guvernul luptaseră eroic pentru a plăti datoriile făcute de beţivii şi hoţii dinainte. Economia a făcut primele sale progrese. Inflaţia s-a redus de aproape zece ani, serviciul bancar a început să funcţioneze.

Şi totuşi mizerabilii de pretutindeni se mobilizaseră împotriva onoarei pe care Emil Constantinescu o simboliza – fireşte, împreună cu toţi cei care au fost nu neapărat fidelii lui, ci fidelii idealurilor comune.

Istoria arată, încetul cu încetul, adevărul.

Vor şti unii curând, toţi cei care vor dori să ştie, că preşedintele Constantinescu – basarabeanul din Tighina şi profesorul Universităţii din Bucureşti este un român adevărat şi, mai mult, un om adevărat.

(...) Departamentul de Ecologie obţinuse de la Verzii Europeni posibilitatea de a reprezenta, tranzitoriu, pe ecologiştii români în forumul european al acestei politici. Prof. Constantinescu a adresat un salut la înfiinţarea Partidului Verde European şi a promis tot sprijinul pentru acologia politică, promisiune pe care şi-a respectat-o cu plăcere şi sensibilitate. El a sprijinit mai apoi şi pe cei care au înfiinţat Partidul Verde în România, conştient că o ţară europeană are nevoie de curentul ecologist european.

(...) Ţin minte cum îl îndemnam pe prof. Emil Constantinescu, singurul preşedinte care şi-a dovedit vocaţia de a reprezenta în deplină onoare înalta, suprema aş zice, instituţie în care a fost patru ani, să ia hotărâri care-i excedau prerogativele – în dorinţa mea de a face radical schimbarea mult visată, de a pedepsi pe jefuitorii poporului român, de a aduce imediat dreptatea în ţara asta.

(...) Zilele astea s-au împlinit 10 ani de la alegerea ca preşedinte al României a profesorului Emil Constantinescu. A fost un prilej de a rememora şi a regândi evenimentele pe care Piaţa Universităţii părea să le fi încoronat: Convenţia Democratică – prima formaţiunea politică a ţării, prof. Emil Constantinescu – şeful statului. Le-am judecat cu imaginea timpului petrecut în Parlament, cu trăirea evenimentelor care fac istorie dar şi cu sedimentele acestora; le-am cântărit în balanţa timpului şi am revăzut consecinţele pe termen mediu ale transformărilor pe care alegerile le-au adus în 1996. Îm este absolut clar că atunci a avut loc schimbarea! Situaţia haotică din domeniul financiar, când România avea în tezaur doar o jumătate de miliard de dolari şi multe datorii, s-a stabilizat şi ajunsese în 2000 la o sumă de 2 miliarde! Astăzi rezerva naţională este de peste 20 miliarde euro! Creşterea a pornit atunci! Ca şi mersul economiei care – din acelaşi an 2000 – a cunoscut remarcabile niveluri pozitive. Asanarea băncilor, primele liste de mari infractori trimişi în judecată, primirea României la Consfătuirea de la Madrid, care ne-a adus apoi în NATO, sprijinirea acţiunii aliaţilor într-o Iugoslavie cuprinsă de comunism şi samavolnice crime împotriva umanităţii, respectarea legii şi de către minerii infractorului Cozma... Iată câteva din realizările aduse de schimbare. Fireşte, adversarii săi – şi ai României – erau extrem de puternici. Moşteniseră toată reţeaua organizatorică a securiştilor, aveau în mână puterea financiară şi dosarele tuturor celor pe care-i puteau şantaja: şi aceştia nu erau dintre persoanele neînsemnmate, de-ar fi să menţionăm doar pe preşedintele Senatului – Mircea Ionescu Quintus sau pe primul ministru – Radu Vasile. Nu existau legi pe care să le pui să facă dreptate. (...)

Realizările care mi-au venit în minte – relatate mai sus – sunt toate deschizătoare de drumuri, toate opera administraţiei Constantinescu, făcute în respectul legii, atât cât exista ea, a Constituţiei şi mai ales a posibilului. (..) Dacă aş fi fost cel ales la Cotroceni, aş fi luat riscul unei lovituri de stat prin care să fac dreptate şi să răzbun crimele pe care comuniştii le-au săvârşit decenii la rând. Aş fi cedat sentimentelor şi mi-aş fi dat viaţa pentru asta! Dar pot întreba: - Dumneavoastră aţi fi aprobat, acum, ca oameni ai Europei, o asemenea cale? Emil Constantinescu a ales vocea raţiunii, poate împotriva propriilor sentimente. Se dovedeşte, peste ani, că a avut dreptate în aproape toate problemele tratate. România este membră în Uniunea Europeană, ţara noastră şi-a păstrat onoarea şi demnitatea – totdeauna cu decenţă şi eleganţă. Preşedintele a pus pentru prima dată la respect Rusia nepermiţând avioanelor ei să zboare peste teritoriul românesc. Cu curaj, cu politeţe şi cu un şarm care i-au atras simpatia tuturor liderilor cu care s-a întâlnit.

(...) Prof. Emil Constantinescu n-a fost şeful nici unui partid. El a fost preşedintele României. A apărat cu sfinţenie Constituţia şi nu el a fost ezitant ci legile. A devenit persoana cea mai respectată de către cei care au lucrat cu el şi care l-au cunoscut. Preşedintele Franţei l-a ajutat pentru ca România să nu intre în imposibilitatea de plată a datoriilor. Răgazul astfel obţinut a făcut ca ţara noastră să treacă peste vârful unor impresionante datorii pe care le lăsase PSD-ul şi momentul acela a devenit începutul creşterii economice. N-a fost un supraom, cum l-am fi dorit, dar şi-a făcut onest datoria.