EMIL CONSTANTINESCU
Preşedinte Profesor, Rector Lider civic Geolog, Explorator

 


Dumitru Constantin Dulcan
În căutarea sensului pierdut
Vol. I, Întâlnirea cu destinul

(...) Unul dintre colegii de clasă care a avut o evoluţie profesională şi socială deosebită a fost Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României în perioada 1996-2000.

Emil era croit de la natură cu reale calităţi intelectuale. Era înalt, rezervat şi foarte manierat. A fost de departe cel mai citit dintre noi. Ştia limba franceză din familie şi o vorbea deja la ore cu deosebită acurateţe. Citea foarte multă literatură beletristică şi filosofie. Am beneficiat eu însumi de multe cărţi din biblioteca sa şi nu-mi închipuiam că-i voi putea mulţumi aflându-ne amândoi în alte ipostaze. Învăţa foarte bine la toate materiile, dar excela la limba română şi istorie. În expunerile lui se simţea imediat cultura şi limbajul elevat. Folosea cu uşurinţă numeroase citate din domeniul filosofiei, al istoriei şi al literaturii. În clasă era categoric recunoscut pentru talentul său oratoric.

În clasa a IX-a am stat împreună în penultima bancă. Era pe atunci la modă dezlegarea de rebusuri şi ne întreceam în inventarea exprimărilor rebusiste. (...) N-aş vrea să pierd prilejul de a mai spune ceva despre omul Emil Constantinescu, ajuns preşedinte al României. Spre onoarea lui, nu şi-a uitat colegii. Nu ne-a oferit nici unuia dintre noi funcţii publice pentru că nu făceam politică. S-a purtat însă ca un adevărat coleg, rămânând cu noi în situaţii particulare tot Emil, şi nu domnul Preşedinte. În discursurile ţinute cu ocazia transformării liceul nostru în „Colegiul I.C. Brătianu” şi-a amintit galant de realizările colegilor săi, ca şi cu alte ocazii. M-am gândit atunci că este singurul Preşedinte al ţării pe care l-am auzit vorbind despre colegii săi de şcoală...

După ceremoniile de citire a decretului de numire a liceului „Colegiu” şi după dezvelirea bustului lui I.C. Brătianu, a urmat o masă la restaurantul „Cornul Vânătorului”, un local frumos modernizat, situat în Trivale. L-am întrebat dacă vine cu noi. Ne-a răspuns că este invitat şi de autorităţile oraşului, dar el va veni cu noi.

La masă eram doar noi colegii, el şi mama sa. Atunci a spus ceva, de care o presă avidă de cancanuri putea profita: „Pentru două ore nu sunt Preşedintele României, ci colegul vostru”. M-am gândit imediat că cineva putea „trânti” un articol cu titlul „România, două ore fără preşedinte”. Din fericire acolo n-a fost nimeni care să speculeze, fie şi în glumă, aceste cuvinte.

(....) Emil Constantinescu nu şi-a adăugat la cunoscuta sa figură decât o barbă neagră cu cioc. În rest, aceeaşi privire a omului conştient de valoarea sa, acelaşi spirit urban şi zâmbet rezervat. Din Olimpul său a descins pentru o clipă şi la masa noastră. A fost rugat să adreseze un cuvânt de mulţumire profesorilor noştri. A fost scurt, dar emoţionat: „Din virtuţile cele mai bune ale unei naţii, după cum ne spune Blaga, se transmite o flacără urmaşilor noştri. Se cuvine pentru aceasta încă odată să le aducem mulţumirile noastre”.

Foto liceu

Mai 1966, la întâlnirea colegială după 10 ani de la absolvirea Liceului „Nicolae Bălcescu”, azi colegiul „I.C.Brătianu” din Piteşti. De la stânga la dreapta: rând I: prof. Ov. Dumitrescu, M. Filoneanu, M. Bădescu, I. Steriopol, Cecilia Manu, Gh. Muranievici, T. Muranievici, I. Besoiu, H. Caracostea, Fl. Cosmescu. Rândul II: Ghiţescu Vasile, Duminică Ana, Marin Ion, Matei Ion, Fianu Ion Victor, Constantin Dumitru, prof. I. Matei, Dumitrescu Mircea, Constantinescu Dan, Alecu Dan, Opriţoiu Dumitru. Rândul III: Gheorghiu Răzvan, Ciobanu Aristide, Constantinescu Emanoil, Constantinescu Emil. Ultimul rând (sus): Ştefănescu Gheorghe, Macău Florea, Popescu Viorel, Dumitru Stan, Botescu Criistian, Tudose Alexandru.

Fotografia a fost lucrată şi oferită de colegul Sile Ghiţescu, publicată în vol. I al cărţii „În căutarea sensului pierdut” de Dumitru Constantin – Dulcan, Ed. 2008, pag. 130.