Emil
Constantinescu cere preşedinţilor Rusiei şi Moldovei să intervină
pentru rezolvarea crizei transnistrene
DECLARAŢIA doamnei
Zoe Petre, vicepreşedinte al Acţiunii Populare,
la conferinţa de presă din 6 august 2004
Îngrijorat de escaladarea tensiunilor din Transnistria, domnul
Emil Constantinescu, preşedintele României între 1996 şi 2000,
preşedintele Acţiunii Populare, a transmis o scrisoare adresată
preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi o alta
adresată preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, prin care
le solicită să intervină energic pentru apărarea românilor de
dincolo de Nistru şi pentru soluţionarea durabilă, în spiritul
normelor internaţionale de drept, a situaţiei din Transnistria.
Intervenţia personală a
preşedintelui Constantinescu s-a impus în acest moment deoarece
nici Preşedintele Iliescu, nici Guvernul PSD condus de Adrian
Năstase, nu vor să iasă din expectativă şi să acţioneze imediat şi
energic pentru apărarea intereselor vitale ale comunităţilor
româneşti de dincolo de Nistru.
Intervenţia preşedintelui
Constantinescu este legitimată nu numai de consecvenţa şi
fermitatea cu care, în cei patru ani de mandat, a apărat
interesele românilor de pretutindeni şi a contribuit la
instaurarea unui climat de cooperare în estul Europei, ci şi de
faptul că D-sa împreună cu dl. Victor Surdu au rămas singurele
personalităţi publice din România care au avut curajul de a se
duce personal la Tighina şi Tiraspol, în semn de solidaritate cu
românii din Transnistria. Amintim că, în vara anului 1996,
însoţiţi de un tânăr şi curajos ziarist de la Chişinău, domnii
Constantinescu şi Surdu s-au dus în Transnistria, fără nici un fel
de garanţii sau protecţie, în sprijinul celor patru membri ai
grupului Ilaşcu.
În prezent, după refuzul de a aplica hotărârea CEDO privind
eliberarea imediată a celor doi membri ai acestui grup care
continuă să fie deţinuţi politici, Andrei Ivanţoc şi Tudor
Petrov-Popa, autorităţile autoproclamatei republici de la Tiraspol
au iniţiat o nouă
provocare împotriva populaţiei
româneşti, pe care o ameninţă cu deznaţionalizarea prin închiderea
forţată a şcolilor în limba română şi prin interzicerea grafiei
latine. Este vorba de o operaţie de purificare etnică şi de
destabilizare intenţionată a situaţiei, în vecinătatea graniţei de
est - nu doar a României, ci şi a NATO. Spre deosebire de
societatea civilă din România şi Republica Moldova, care a
reacţionat prompt în apărarea românilor din Transnistria, reacţia
guvernării Iliescu-Năstase este palidă şi ineficientă. Această
capacitate scăzută de intervenţie a guvernării PSD ridică grave
întrebări cu privire la voinţa actualei puteri de a apăra
interesele naţionale majore ale României şi ale tuturor românilor
şi de a contribui activ la securitatea europeană.
Ne întrebăm cum a folosit
actuala guvernare mandatul de preşedinte al OSCE şi prezenţa
reprezentanţilor României în conducerea colegială a acestei
organizaţii pentru eliminarea focarului de conflict din
Transnistria şi pentru apărarea intereselor legitime ale
populaţiei româneşti de dincolo de Prut şi Nistru. Ne întrebăm ce
autoritate reală au câştigat guvernanţii prin exercitarea acestui
înalt mandat, de vreme ce nu au reuşit să contribuie cu nimic la
soluţionarea problemei transnistrene, şi nici acum nu reuşesc să
determine intervenţia energică a Organizaţiei pentru Securitate şi
Cooperare Europeană, într-o situaţie care periclitează în mod
evident nu numai cooperarea, ci însăşi securitatea estului Europei.
În afara unui prilej de apariţii
televizate triumfaliste, ne întrebăm cu ce beneficii pentru
România s-a soldat preşedinţia OSCE?
Ne întrebăm cum se face că, în ciuda faptului că aceste noi
tensiuni şi provocări şi-au început periculoasa escaladă chiar în
momentul în care România exercita mandatul de preşedinte prin
rotaţie al Consiliului de Securitate al ONU, situaţia tensionată
din Transnistria nu a devenit o preocupare serioasă pentru aceste
organisme. Înafara unui pretext de vizită electorală a primului
ministru Năstase în SUA, ne întrebăm cu ce beneficii pentru
România s-a soldat preşedinţia consiliului de securitate?
Ne întrebăm cum înţeleg actualii guvernanţi să folosească
calitatea de membru al Alianţei nord-atlantice în beneficiul
României şi al stabilităţii regionale. Ne întrebăm dacă, dincolo
de retorica electorală referitoare la integrare, guvernarea
Iliescu-Năstase, care nu încetează să-şi aroge singură meritul
istoric al integrării României în NATO, are capacitatea şi voinţa
de a expune clar şi convingător un punct de vedere legitimat de
interesele comune ale NATO şi României - sau dacă nu cumva, după
ce a confiscat în propriul folos tema integrării pentru a-şi spori
capitalul electoral, ignoră responsabilităţile care decurg din
calitatea de membru NATO.
Ne întrebăm ce beneficii pentru România a adus recenta vizită
oficială la Moscova a primului ministru Năstase, ce a discutat dl.
Năstase cu preşedintele Federaţiei Ruse abia întors din Ucraina, o
ţară direct interesată în stabilizarea situaţiei din Transnistria,
într-un moment în care această stabilizare e mai primejduită
decât oricând?
Ne întrebăm ce fel de parteneriat a iniţiat dl. Năstase cu
Federaţia Rusă, de vreme ce urmarea imediată a vizitei sale pare a
fi încordarea fără precedent a situaţiei în vecinătatea
teritoriului naţional al României, fără ca guvernarea PSD să
protesteze efectiv şi eficient.
Ne putem întreba chiar dacă nu
cumva guvernanţii PSD plătesc şi acum trecuta lor obedienţă faţă
de deciziile Moscovei cu o obedienţă asemănătoare, care le
anulează de fapt capacitatea de a acţiona pentru apărarea
intereselor majore ale poporului român. Nu cumva preşedintele
Iliescu, dl. Năstase şi întreaga lor echipă au mâinile şi
conştiinţele legate de angajamentele asumate încă din 1990 şi
1991? Nu cumva, uitând că sunt reprezentanţii legitimi ai
interesului naţional al României, dnii Iliescu şi Năstase acceptă
fără să crâcnească sofismul după care situaţia din Transnistria,
unde Federaţia Rusă continuă să aibă trupe, şi unde locuiesc
comunităţi româneşti persecutate sistematic de o guvernare
nelegitimă şi mafiotă, nu face totuşi obiectul relaţiilor
bilaterale dintre România şi Rusia? Nu cumva dl. Năstase a promis
la Moscova că România nu va întreprinde nimic semnificativ care să
deranjeze soluţionarea conflictului transnistrean exclusiv în
interesul Federaţiei Ruse? Nu cumva guvernul Năstase continuă să
împărtăşească ideea atât de emfatic enunţată în 1991 de unul
dintre membrii săi cei mai marcanţi, după care teritoriile de
dincolo de Prut ar fi pentru Rusia ceea ce este Transilvania
pentru România – adică parte integrantă a teritoriului naţional,
asupra căruia se exercită suveran şi fără nici o ingerinţă
autoritatea exclusivă a Rusiei?
Acţiunea Populară consideră că dnii Iliescu, Năstase, Geoană etc.,
golesc de sens problemele esenţiale ale politicii externe şi de
apărare a României, folosindu-le doar ca pretext pentru repetate
apariţii televizate şi pentru o propagandă de partid care ignoră
interesul naţional. Acţiunea Populară protestează energic
împotriva nepăsării deliberate cu care guvernarea Iliescu-Năstase
tratează interesele de securitate ale României şi împotriva
superficialităţii şi indiferenţei manifestate faţă de soarta
românilor din afara graniţelor – indiferenţă comparabilă, la drept
vorbind, doar cu indiferenţa guvernării PSD faţă de soarta
românilor dinlăuntrul acestor graniţe.
6 august 2004
Biroul de presa al Actiunii Populare
|