Emil Constantinescu cere preşedinţilor Rusiei şi Moldovei să intervină pentru rezolvarea crizei transnistrene

 

 DECLARAŢIA doamnei Zoe Petre, vicepreşedinte al Acţiunii Populare, la conferinţa de presă din 6 august 2004



          Îngrijorat de escaladarea tensiunilor din Transnistria, domnul Emil Constantinescu, preşedintele României între 1996 şi 2000, preşedintele Acţiunii Populare, a transmis o scrisoare adresată preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi o alta adresată preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, prin care le solicită să intervină energic pentru apărarea românilor de dincolo de Nistru şi pentru soluţionarea durabilă, în spiritul normelor internaţionale de drept, a situaţiei din Transnistria.
Intervenţia personală a preşedintelui Constantinescu s-a impus în acest moment deoarece nici Preşedintele Iliescu, nici Guvernul PSD condus de Adrian Năstase, nu vor să iasă din expectativă şi să acţioneze imediat şi energic pentru apărarea intereselor vitale ale comunităţilor româneşti de dincolo de Nistru.
Intervenţia preşedintelui Constantinescu este legitimată nu numai de consecvenţa şi fermitatea cu care, în cei patru ani de mandat, a apărat interesele românilor de pretutindeni şi a contribuit la instaurarea unui climat de cooperare în estul Europei, ci şi de faptul că D-sa împreună cu dl. Victor Surdu au rămas singurele personalităţi publice din România care au avut curajul de a se duce personal la Tighina şi Tiraspol, în semn de solidaritate cu românii din Transnistria. Amintim că, în vara anului 1996, însoţiţi de un tânăr şi curajos ziarist de la Chişinău, domnii Constantinescu şi Surdu s-au dus în Transnistria, fără nici un fel de garanţii sau protecţie, în sprijinul celor patru membri ai grupului Ilaşcu.
          În prezent, după refuzul de a aplica hotărârea CEDO privind eliberarea imediată a celor doi membri ai acestui grup care continuă să fie deţinuţi politici, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa, autorităţile autoproclamatei republici de la Tiraspol au iniţiat o nouă
provocare împotriva populaţiei româneşti, pe care o ameninţă cu deznaţionalizarea prin închiderea forţată a şcolilor în limba română şi prin interzicerea grafiei latine. Este vorba de o operaţie de purificare etnică şi de destabilizare intenţionată a situaţiei, în vecinătatea graniţei de est - nu doar a României, ci şi a NATO. Spre deosebire de societatea civilă din România şi Republica Moldova, care a reacţionat prompt în apărarea românilor din Transnistria, reacţia guvernării Iliescu-Năstase este palidă şi ineficientă. Această capacitate scăzută de intervenţie a guvernării PSD ridică grave întrebări cu privire la voinţa actualei puteri de a apăra interesele naţionale majore ale României şi ale tuturor românilor şi de a contribui activ la securitatea europeană.
Ne întrebăm cum a folosit actuala guvernare mandatul de preşedinte al OSCE şi prezenţa reprezentanţilor României în conducerea colegială a acestei organizaţii pentru eliminarea focarului de conflict din Transnistria şi pentru apărarea intereselor legitime ale populaţiei româneşti de dincolo de Prut şi Nistru. Ne întrebăm ce autoritate reală au câştigat guvernanţii prin exercitarea acestui înalt mandat, de vreme ce nu au reuşit să contribuie cu nimic la soluţionarea problemei transnistrene, şi nici acum nu reuşesc să determine intervenţia energică a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare Europeană, într-o situaţie care periclitează în mod evident nu numai cooperarea, ci însăşi securitatea estului Europei.
În afara unui prilej de apariţii televizate triumfaliste, ne întrebăm cu ce beneficii pentru România s-a soldat preşedinţia OSCE?
          Ne întrebăm cum se face că, în ciuda faptului că aceste noi tensiuni şi provocări şi-au început periculoasa escaladă chiar în momentul în care România exercita mandatul de preşedinte prin rotaţie al Consiliului de Securitate al ONU, situaţia tensionată din Transnistria nu a devenit o preocupare serioasă pentru aceste organisme. Înafara unui pretext de vizită electorală a primului ministru Năstase în SUA, ne întrebăm cu ce beneficii pentru România s-a soldat preşedinţia consiliului de securitate?
          Ne întrebăm cum înţeleg actualii guvernanţi să folosească calitatea de membru al Alianţei nord-atlantice în beneficiul României şi al stabilităţii regionale. Ne întrebăm dacă, dincolo de retorica electorală referitoare la integrare, guvernarea Iliescu-Năstase, care nu încetează să-şi aroge singură meritul istoric al integrării României în NATO, are capacitatea şi voinţa de a expune clar şi convingător un punct de vedere legitimat de interesele comune ale NATO şi României - sau dacă nu cumva, după ce a confiscat în propriul folos tema integrării pentru a-şi spori capitalul electoral, ignoră responsabilităţile care decurg din calitatea de membru NATO.
          Ne întrebăm ce beneficii pentru România a adus recenta vizită oficială la Moscova a primului ministru Năstase, ce a discutat dl. Năstase cu preşedintele Federaţiei Ruse abia întors din Ucraina, o ţară direct interesată în stabilizarea situaţiei din Transnistria, într-un moment în care această stabilizare e mai primejduită
decât oricând?
           Ne întrebăm ce fel de parteneriat a iniţiat dl. Năstase cu Federaţia Rusă, de vreme ce urmarea imediată a vizitei sale pare a fi încordarea fără precedent a situaţiei în vecinătatea teritoriului naţional al României, fără ca guvernarea PSD să protesteze efectiv şi eficient.
Ne putem întreba chiar dacă nu cumva guvernanţii PSD plătesc şi acum trecuta lor obedienţă faţă de deciziile Moscovei cu o obedienţă asemănătoare, care le anulează de fapt capacitatea de a acţiona pentru apărarea intereselor majore ale poporului român. Nu cumva preşedintele Iliescu, dl. Năstase şi întreaga lor echipă au mâinile şi conştiinţele legate de angajamentele asumate încă din 1990 şi 1991? Nu cumva, uitând că sunt reprezentanţii legitimi ai interesului naţional al României, dnii Iliescu şi Năstase acceptă fără să crâcnească sofismul după care situaţia din Transnistria, unde Federaţia Rusă continuă să aibă trupe, şi unde locuiesc comunităţi româneşti persecutate sistematic de o guvernare nelegitimă şi mafiotă, nu face totuşi obiectul relaţiilor bilaterale dintre România şi Rusia? Nu cumva dl. Năstase a promis la Moscova că România nu va întreprinde nimic semnificativ care să deranjeze soluţionarea conflictului transnistrean exclusiv în interesul Federaţiei Ruse? Nu cumva guvernul Năstase continuă să împărtăşească ideea atât de emfatic enunţată în 1991 de unul dintre membrii săi cei mai marcanţi, după care teritoriile de dincolo de Prut ar fi pentru Rusia ceea ce este Transilvania pentru România – adică parte integrantă a teritoriului naţional, asupra căruia se exercită suveran şi fără nici o ingerinţă autoritatea exclusivă a Rusiei?

         Acţiunea Populară consideră că dnii Iliescu, Năstase, Geoană etc., golesc de sens problemele esenţiale ale politicii externe şi de apărare a României, folosindu-le doar ca pretext pentru repetate apariţii televizate şi pentru o propagandă de partid care ignoră interesul naţional. Acţiunea Populară protestează energic împotriva nepăsării deliberate cu care guvernarea Iliescu-Năstase tratează interesele de securitate ale României şi împotriva superficialităţii şi indiferenţei manifestate faţă de soarta românilor din afara graniţelor – indiferenţă comparabilă, la drept vorbind, doar cu indiferenţa guvernării PSD faţă de soarta românilor dinlăuntrul acestor graniţe.


6 august 2004                                                                                                              Biroul de presa al Actiunii Populare