EMIL CONSTANTINESCU
Preşedinte Profesor, Rector Lider civic Geolog, Explorator

 

Prof. Dr. Emil Constantinescu
Preşedintele României 1996 – 2000

    

              Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939 la Tighina (astăzi Republica Moldova), ca fiu al unui inginer agronom originar din partea de sud a României. Urmeaza liceul la Piteşti, după absolvirea căruia (1956) se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Obţine Diploma în Ştiinţe Juridice (1960) şi este repartizat ca judecător stagiar la Tribunalul regional Piteşti. Climatul politic îl determină să renunţe la acest post si să se înscrie (în 1961) la Facultatea de Geologie - Geografie pe care o absolvă în 1966. Este Doctor în Geologie al Universităţii Bucureşti; Doctor čs Sciences al Universităţii Duke, SUA.

Are o carieră prestigioasă în învăţământul superior şi în cercetarea ştiinţifică recunoscută pe plan naţional şi internaţional. Parcurge toate treptele carierei universitare ca asistent, lector, conferenţiar şi profesor de Mineralogie la Facultatea de Geologie din 1966 până în prezent. Este profesor la Şcoala Doctorală a Universităţii Bucureşti. În 1991–1992 a fost visiting professor la Universitatea Duke, SUA. Autor a 12 cărţi de specialitate, dintre care „Mineralogy in the System of Earth Sciences” publicată la Imperial College Press, London, a fost lansată la Departamentul de Geologie al Universităţii Cambridge în prezenţa prof. John Deer, fost vicecancelor (rector) al Universităţii Cambridge. A publicat peste 60 de studii în cele mai importante reviste ştiinţifice din ţară şi din lume. Este membru de onoare şi membru ales al Societăţilor geologice şi mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Japonia; al Societăţii de Geografie din Franţa şi al Societăţii „National Geographic” din SUA. A susţinut conferinţe la Universităţile Tübingen, München, Oxford, Stanford, Harvard, Berkeley, Columbia, Georgetown, Indiana, Rio de Janeiro, Buenos Aires, Lima, Sydney, Melbourne, Praga, Varşovia, Bratislava, Turku, Cairo, Lublin, Kiev. 

După căderea dictaturii comuniste este ales prorector (1990-1992) şi rector al Universităţii Bucureşti (1992–1996), preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România (1992–1996); membru al Comitetului permanent al Asociaţiei Universităţilor Europene – CRE (1992–1993; 1994–1998); membru al Asociaţiei Internationale a Preşedinţilor de Universităţi – IAUP (1994–1996).

Distins cu Premiul Academiei Române (1980); Palmas Academicas Marele Colan de Aur, conferit de Academia Braziliană de Litere, Rio de Janeiro (2000); medalii de aur şi onorifice ale Universităţii Comenius din Bratislava; Universităţii Caroline din Praga şi Universităţii din Sao Paolo; Medalia Arthur Bertrand, acordată de Academia de Ştiinţe, Institut de France; medalii conferite de Institutul Naţional de Ştiinţe şi Arte din Franţa, Universitatea Paris–Sorbonne şi Universitatea din Amsterdam; Premiul Omul de Stat European al Anului (1998), New York; Premiul Asociaţiei Barourilor Americane, Atlanta; Premiul Aristide Calvani, Paris; Premiul Centrului Democratic, Washington; Premiul European Coudenhove – Kalergi, Berna.

Este Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Ličge, Atena, Montréal, New Delhi, Beijing, Ankara, Sofia, Maribor, Chişinău, Bangkok, Astana şi al Ecole Normale Supérieure – Paris.

În planul activităţii civice se angajează, din decembrie 1989, împreună cu alţi colegi universitari şi intelectuali reputaţi în efortul de democratizare a României, în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în constituirea societăţii civile. S-a numărat printre personalităţile care, după violenţele comise împotriva profesorilor şi studenţilor de minerii care au invadat Bucureştiul în iunie 1990, au fondat asociaţia Solidaritatea Universitară al cărei purtător de cuvânt naţional a fost. Este membru – fondator şi vicepreşedinte al Alianţei Civice (1990-1996) şi preşedinte al Academiei Civice (1990-1993). A.C. şi Solidaritatea Universitară, împreună cu alte formaţiuni civice şi partide democratice, au format Convenţia Democratică din România (CDR), al cărui prim preşedinte, prin rotaţie, a fost (1991). La propunerea Solidarităţii Universitare şi Alianţei Civice a fost ales, în urma unui scrutin preliminar, candidat unic al CDR în alegerile prezidenţiale din 1992. A intrat în al doilea tur de scrutin şi a obţinut 38% din voturi în confruntarea cu preşedintele în funcţie, marcând prima mare victorie a opoziţiei democratice anticomuniste.

După această primă experienţă politică importantă, CDR l-a ales preşedintele său (1992 – 1996). A urmat o perioada de luptă continuă pentru afirmarea Opoziţiei democratice şi a programului său de guvernare, iniţiind şi semnând, în numele CDR, Contractul cu România. Sub conducerea lui Emil Constantinescu, CDR a câştigat în 1996 alegerile locale şi parlamentare, iar Emil Constantinescu a fost ales, prin vot direct, Preşedintele României, pentru un mandat de patru ani.

În perioada mandatului său prezidenţial (1996 – 2000), România s-a angajat într-un larg proces de reformă în economie, justiţie şi administraţie. A fost accelerată privatizarea şi restructurarea industriei de stat. S-au adoptat legea de restituire a terenurilor agricole şi pădurilor confiscate de regimul comunist, legea de acces la dosarele întocmite de poliţia politică a fostului Departament de Securitate, legea bugetelor locale, legile de combatere a corupţiei şi a spălării banilor. Au fost modificate şi completate legea administraţiei locale, Codul penal, garanţiile pentru respectarea drepturilor omului în procesele penale şi civile. Ca mediator între autorităţile statului, Preşedintele Constantinescu a reuşit să solidarizeze forţele politice şi societatea civilă în depăşirea unor momente de criză guvernamentală, parlamentară şi socială, în soluţionarea unor probleme esenţiale privind regimul juridic al proprietăţii

Preşedintele Constantinescu a îndreptat în mod hotărât ţara spre intrarea în NATO şi UE. A lansat, împreună cu preşedintele Bill Clinton la Bucureşti „Parteneriatul Strategic România-SUA” şi România a obţinut începerea negocierii de aderare la UE (Helsinki 1999) şi stabilirea unui număr de 36 de europarlamentari (Nisa 2000). Au fost substanţial îmbunătăţite relaţiile bilaterale de colaborare cu alte state, precum şi cooperarea trilaterală cu ţări învecinate, contribuind la stabilitatea Europei Centrale şi de Sud-Est. A iniţiat şi susţinut mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii regionale „Renaşterea Drumului Mătăsii”, „România la Răscruce” şi transportul petrolului şi gazelor din Asia Centrală în Europa Centrală (conducta Constanţa-Trieste).

După terminarea mandatului prezidenţial (decembrie 2000), Emil Constantinescu şi-a reluat activitatea universitară şi demersurile pentru consolidarea rolului organizaţiilor neguvernamentale ca preşedinte al Asociaţiei pentru Educaţie Cetăţenească– ASPEC, al Fundaţiei Române pentru Democraţie – FRD (www.frd.org.ro)  şi preşedinte – fondator al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor – INCOR (www.incor.ro).  În 2006 a lansat Forumul Generaţia Europeană XXI pentru a stimula formarea unei meritocraţii româneşti, tânără şi nouă, capabilă să impună cu demnitate identitatea noastră naţională la nivelele de vârf ale noii Europe (www.generatiaeuropeana.ro ). În 2008 a fondat Forumul Academic Român (www.far.org.ro), al cărui Board Internaţional include personalităţi marcante, printre care Boutros-Boutros Ghali, secretar general ONU (1992-1996), Frederico Major, director UNESCO (1987-1999), Ivo Slaus, preşedintele Academiei Mondiale pentru Artă şi Ştiinţă (2011-prezent). Din Board-ul naţional fac parte actuali şi foşti preşedinţi ai Academiei Române, actuali şi foşti rectori ai marilor universităţi din România şi alte prestigioase personalităţi academice şi culturale. Ţelul acestui Forum este realizarea de către elitele intelectuale româneşti a unei viziuni asupra viitorului naţiunii române în prima jumătate a secolului XXI şi a unei Strategii de Dezvoltare Durabilă a României.

 

Pe plan extern a fost invitat să participe la importante think-tankuri şi asociaţii internaţionale:

Este membru fondator şi membru în Comitetul director al Clubului Politic Balcanic (2001-prezent) (http://www.balkanpoliticalclub.net/members.php?memb=36); membru în board-ul directorilor Institutului East–West din New York (2001- 2008), în prezent director emeritus (http://www.ewi.info/emil-constantinescu), SUA; membru al Înaltului Consiliu al Organizaţiei Mondiale a Francofoniei (2003-2007); din 2006 membru în Board-ul Internaţional al Centrului Internaţional pentru Tranziţie Democratică (ICDT) de la Budapesta, (http://icdt.hu/about-us/boards-and-staff/international-board);

A fost preşedintele comisiei internaţionale de monitorizare a alegerilor parlamentare (2001) şi prezidenţiale (2007) din Senegal şi al alegerilor parlamentare din Tunisia (2011).

Din 2007 co-chairman al World Justice Project iar din 2008 unul din directorii WSJ (http://worldjusticeproject.org/board-of-directors).

În 2008 fondează împreună cu Lech Walesa, preşedintele Poloniei 1990-1995; Jelio Jelev, preşedintele Bulgariei 1990-1997; Frederik Willem de Klerk, preşedintele Africii de Sud 1989-1994; Kim Young-sam, preşedintele Republicii Coreea 1993-1998; Francisco Guillermo Flores Perez, preşedintele Republicii El Salvador 1999-2004,  Forumul Noilor Democraţii.

Împreună cu Aleksander Kwaśniewski, preşedintele Poloniei (1995-2005) şi foştii miniştri de externe din ţările Europei Centrale şi Baltice a iniţiat Task Force for Belarus (http://www.icdt.hu/projects/projects-by-regions/central-and-eastern-europe/task-force-on-us-foreign-policy-towards-central-and-eastern-europe) .

În 2008, împreună cu  Jerzy Buzek, prim ministru al Poloniei (1997-2001), Mart Laar, prim ministru al Estoniei (1992-1994, 1999-2002) şi Viktor Orban, fost prim- ministru al Ungariei (1998-2002) contribuie la constituirea ACT (Advisorson Cuban Transition)

(http://www.miniszterelnok.hu/in_english_article/advisors_on_cuban_transition_roundtable_founded) .

Din 2009 este invitat permanent şi speaker la Oslo Freedom Forum.

(http://www.oslofreedomforum.com/speakers/emil_constantinescu.html).

Din 2009 este membru în Board-ul Institutului pentru Diplomaţie Culturală (ICD) din Berlin iar din 2011 este preşedintele Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin (http://www.culturaldiplomacy.org/index.php?en_advisoryboard).

Din 2010 este membru în Comitetul Director Internaţional al Habitat for Humanity, una dintre cele mai mari organizaţii umanitare din lume, fondată de preşedintele Jimmy Carter.  (http://www.habitat.org/how/ibod.aspx).

Din 2010 felow al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă (WAAS, http://www.worldacademy.org/content/trustees). În 2011 este ales în Board of Trustees WAAS.

A fost invitat să facă parte din juriile care acordă importante premii internaţionale: premiul european Coudenhove - Kalergi (http://www.european-society-coudenhove-kalergi.org/gesellschaft_gesellschaftsmitglieder1.asp), premiul Lech Walesa, Gdansk, premiul Vaclav Havel pentru Disidenţă Creativă, Oslo Freedom Forum, Tesla Memorial Price, Global Round Table, Brusseles.

Din 2013 este membru în Board-ul Internaţional Nizami Ganjavi Internaţional Center.

Din 2014 este membru in Board of Directors al World University Consortium.(http://wunicon.org/about-us/board-of-directors.html)