EMIL CONSTANTINESCU
Preşedinte Profesor, Rector Lider civic Geolog, Explorator

 

AGENDA 2000

 

3-7 ianuarie 2000

În cadrul vizitei de stat în Israel, se întâlneşte cu Preşedintele Ezer Weizman. Vizitează Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem”. Primeşte Marele Ordin al Cavalerilor Sfântului Mormânt.

 

6 ianuarie 2000

Se întâlneşte, la Bethleem, cu Yasser Arafat, liderul Autorităţii Palestiniene.

 

10 ianuarie 2000

Promulgă Legea Proprietăţii.

 

13 ianuarie 2000

Îl primeşte, la Palatul Cotroceni, pe domnul Romano Prodi, preşedintele Comisiei Europene, cu prilejul vizitei în România.

 

14 ianuarie 2000

Este invitat la sesiunea omagială a Academiei Române, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

 

3 februarie 2000

Prezidează şedinţa de Guvern în cadrul căreia este abordată strategia pe termen mediu de dezvoltare a României.

 

7 – 9 februarie 2000

Se află în vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Este primit de  Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a. Se întâlneşte cu Primul ministru, domnul Tony Blair. Vizitează Primăria Londrei.

 

12 februarie 2000

La Palatul Parlamentului, participă la Reuniunea şefilor de stat şi de guvern din ţările din Sud-Estul Europei (SEECP).

 

13 februarie 2000

Îl primeşte, la Palatul Cotroceni, pe Primul ministru al Republicii Turcia, Bulent Ecevit.

 

18 februarie 2000

La Zagreb (Republica Croaţia) participă la instalarea noului preşedinte, domnul Stjepen Mesic.

 

21 februarie 2000

Conduce şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

 

23 februarie 2000

O primeşte pe doamna Helle Degn, Preşedintele Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Îi primeşte pe domnul Walter Schimmer, Secretar General al Consiliului Europei, şi pe Lordul Russel Johnston, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

 

2 martie 2000

La Palatul Cotroceni, îl primeşte pe Wesley Clark, comandantul Forţelor Aliate din Europa.

 

4 martie 2000

Începe vizita de stat a Preşedintelui Portugaliei, domnul Jorge Sampaio, în România.

Participă la colocviul Poeţii portughezi şi Europa desfăşurat la Fundaţia Culturală Română.

 

16 martie 2000

Participă la şedinţa de bilanţ a Curţii de Conturi.

 

30 martie 2000

La Palatul Parlamentului deschide lucrările Conferinţei ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

 

5 aprilie 2000

Se întâlneşte cu Preşedintele Republicii Armenia, domnul Robert Kocharian, aflat în vizită în România.

 

11 aprilie 2000

Vizitează zonele calamitate din judeţele Timiş, Hunedoara şi Caraş Severin.

 

12 aprilie 2000

Conduce lucrările Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

 

13 aprilie 2000

Participă la inaugurarea celui de al III-lea Târg Naţional de Turism. Vizitează CERF 2000.

 

14 aprilie 2000

Îl primeşte pe domnul Viktor Orban, Primul ministru al Republicii Ungare.

 

28 aprilie 2000

La Szekesfehervar (Republica Ungară), participă la cea de a 7-a întâlnire a preşedinţilor din ţările central-europene.

 

6 mai 2000

Participă la simpozionul organizat cu prilejul redeschiderii Galeriei de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă.

 

18 mai 2000

Se întâlneşte cu Preşedintele Republicii Cehe, domnul Vaclav Havel, cu prilejul vizitei oficiale în România.

 

23 mai 2000

Începe vizita de stat în România a Majestăţii Sale Regina Margrethe a II-a a Danemarcei.

 

31 mai 2000

Conduce lucrările Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

 

1 iunie 2000

În parcul Palatului Cotroceni este aniversată Ziua Internaţională a Copilului.

 

6 – 7 iunie 2000

Se află în vizită oficială în Republica Slovacă.  Se întâlneşte cu Preşedintele Rudolf Schuster, la Bratislava. Are loc ceremonia conferirii Marii Medalii de Aur a Universităţii Comenius.

 

8 – 9 iunie 2000

Are loc vizita de stat în Republica Croaţia. Se întâlneşte cu Preşedintele Stjepen Mesic. Vizitează  Facultatea de Mine, Petrol şi Geologie din Zagreb.

 

13 iunie 2000

Conduce şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Îl primeşte pe dl. Iordan Sokolov, preşedintele Parlamentului bulgar.

 

22 iunie 2000

La Palatul Parlamentului, participă la lucrările celei de-a doua Reuniuni la nivel înalt a Miniştrilor de interne ai statelor membre ale Consiliului Europei.

 

26 iunie 2000

Îl primeşte, la Palatul Cotroceni, pe domnul Wim Kok, Primul ministru al Regatului Ţărilor de Jos.

 

28 iunie 2000

Îl primeşte pe generalul Joseph W. Ralston, comandant suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR).

 

6 iulie 2000

La Palatul Parlamentului, deschide sesiunea Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

 

17 iulie 2000

În cadrul unei declaraţii de presă îşi anunţă intenţia de a renunţa la depunerea candidaturii pentru obţinerea unui nou mandat de Preşedinte al României.

 

19 – 23 iulie 2000

Are loc vizita oficială în Statele Unite Mexicane.

 

24 - 27 iulie 2000

Se află în vizită oficială în Republica Federativă a Braziliei. Se întâlneşte cu Preşedintele Henrique Cardoso, la Palatul Planalto, Brasilia. I se conferă Medalia de Aur a Universităţii din Sao Paolo.

 

17 august 2000

Conduce şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

 

18 august 2000

În prezenţa sa are loc ceremonia de dezvelire a monumentului închinat memoriei eroilor martiri ai Timişoarei, în comuna Popeşti-Leordeni.

 

31 august 2000

Participă la ceremonia prezentării oficiale a delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Sydney (Australia), desfăşurată la Palatul Parlamentului.

 

6 septembrie 2000

Participă, alături de numeroşi Şefi de stat şi de guvern, la Întâlnirea de vârf a Mileniului, a 55-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, desfăşurată la New York, SUA

 

8 septembrie 2000

Vizitează Universitatea „Columbia”, New York (SUA).

Participă la Reuniunea cu tema Silk Road Cooperation, organizată de Universitatea „Maryland” şi Institutul american East West, desfăşurată la New York (SUA).

 

14 septembrie 2000

Participă la festivitatea de înmânare a diplomelor de absolvire a Şcolii Postuniversitare de Afaceri Româno-Americane ASEBUSS, Programul Executive Master of Business Administration (EMBA), seria 1998-2000.

 

23 – 25 septembrie 2000

Se află în vizită în Australia. Se întâlneşte cu Guvernatorul general al Australiei, Sir William Patrick Deane.

 

26 – 27 septembrie 2000

Are loc vizita oficială în Regatul Thailandei. La Bangkok, este primit de Majestatea Sa Bhumibol Adulyadej, Regele Thailandei, şi se întâlneşte cu Primul ministru, domnul Chuan Leekpai. I se conferă titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea „Srinakharinwirot”.

 

6 octombrie 2000

Este primit în audienţă de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea în Biblioteca Privată a Palatului Vatican.

 

7 octombrie 2000

Participă la Congresul Neweropeans 2000 desfăşurat la Paris (Republica Franceză).

 

11 octombrie 2000

La Palatul Cotroceni, o primeşte pe Prinţesa Anne a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Se întâlneşte cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului.

Îi decorează pe sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Sydney (Australia).

 

18 octombrie 2000

Conduce şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

 

25 octombrie 2000

Participă, la Skopje (Republica Macedonia), la Reuniunea informală a statelor membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est.

 

4 noiembrie 2000

Vizitează judeţele Harghita şi Covasna.

 

8 noiembrie 2000

Participă la slujba de pomenire a eroilor neamului şi a cavalerilor Ordinului “Mihai   Viteazul”, la biserica Mihai Vodă din Bucureşti. 

 

22 noiembrie 2000 

Conduce şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

 

23 noiembrie 2000

La Palatul Patriarhiei din Bucureşti, participă la Conferinţa Balcanică de Mediu.

 

1 decembrie 2000

Depună o coroană de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut. Oferă, la Palatul Cotroceni, o recepţie de Ziua Naţională a României.

 

4 decembrie 2000

Participă, la Romexpo, la deschiderea Săptămânii Ştiinţei Româneşti – Târgul Ştiinţei şi Inventicii Româneşti (SIR 2000).

 

7 decembrie 2000

Ia parte la Reuniunea Conferinţei Europene la nivel de şefi de stat şi de guvern, desfăşurată la Nisa (Republica Franceză).

 

21 decembrie 2000

La Palatul Cotroceni, are loc ceremonia de predare a mandatului noului Preşedinte ales al României, domnul Ion Iliescu.